Conferinta nr. 35 

     A - Consideratii generale :

     Odatã medicamentul administrat, încep observatiile, deductiile, concluziile asupra semnificatiei si dimensiunii a ceea ce apare, si a modului de a interveni al medicului. Este vorba aici de a evita stângãciile în prescriptie, mai ales schimbarea prea frecventã a remediului în detrimentul bolnavului. Multe schimbãri demne de interes sunt adesea ignorate din lipsã de atentie, de vigilentã, de observare exactã si fidelã, într-un cuvânt, din lipsã de rigoare si competentã.

     Indatã ce un medicament intrã în actiune, el opereazã schimbãri, apãrând simptome subiective si obiective. Observarea, asteptarea si supravegherea vigilentã a acestor schimbãri permit mai întâi sã se ia decizia asupra a ceea trebuie evitat, ce nu trebuie fãcut ; existã totdeauna un criteriu care serveste ca ghid, cu privire la acest subiect. Dacã nu apare nici o schimbare, este inutil de a astepta prea multã vreme si va trebui sã retinem acest lucru în notele consemnate.

     Care sunt deci schimbãrile, ce semnificã ele, ce reprezintã ele ? În timp ce ascultãm relatãrile bolnavului, trebuie sã învãtãm cum trebuie interpretat ceea ce în fond se petrece. Reluând toate simptomele de la precedenta consultatie, medicul întreabã ce s-a întâmplat cu ele si ce modificãri eventuale au suferit. 

     Schimbãrile simptomelor pot fi: o ameliorare, o agravare, o disparitie, ordinea în care ele apar sau dispar si  în fine directia cãtre care se îndreaptã. Toate aceste reactii cer sã fie bine studiate.

     Agravarea, în special, se prezintã sub douã forme :

1.  aceea a bolnavului si a bolii sale, în care el se simte cu adevãrat mai rãu ;

2.  si cea a bolii, când bolnavul se simte ameliorat.

     Agravarea veritabilã homeopaticã este o intensificare tranzitorie a bolii, adicã a simptomelor bolnavului, în timp ce acesta se simte mai bine : prescriptia este sigur  homeopaticã si pronosticul este bun. 

     Este vorba apoi, ca împreunã cu bolnavul, sã intrãm în detaliile orelor, localizãrilor, duratei si a modalitãtii în care se manifestã aceste modificãri simptomatologice. Ameliorãrile, agravãrile, si directiile simptomelor, trebuie notate cu grijã, pentru a determina mai întâi de toate, dacã bolnavul-însusi se amelioreazã sau starea lui decade.  Cu discernãmânt si discriminare, importanta cea mai mare este acordatã mai degrabã limbajului simptomelor, asa cum se manifestã ele, decât a interpretãrii acestora, asa cum poate fi prezentatã de bolnav ; pentru cã astfel, ele sunt mai fidele. Examenul scupulos permite foarte adesea sã se repare primele aprecieri pesimiste.  

     Un subiect merge în declin atunci când directia simptomelor este mai degrabã centripetã decât centrifugã. Studiul inteligent al semioticii este o bazã pretioasã de la care se poate trage maximum de profit. Simptomele trebuie sã fie verificate cu scrupulozitate, opinia bolnavului trebuie sã fie verificatã prin simptome, numai simptomele singure , prin ele-însele, constituie evidenta cea mai deplinã pentru medic.

     În fine, ultima remarcã generalã se referã la estimarea profunzimii schimbãrilor produse. Dacã acestea sunt pur externe, trebuie sã le cercetãm semnificatia pentru a sti dacã ne aflãm pe calea vindecãrii (directia centrifugã), sau, simplu, în fata unor schimbãri pur superficiale. Afectiunile incurabile sunt foarte adesea paliate de medicatii anodine, cu actiune superficialã, în timp ce boala continuã sã progreseze si bolnavul e asigurat cã se simte mai bine. Acest studiu aprofundat al semiologiei, permite sã se stie dacã modificãrile sunt suficient de profunde si dacã ele merg în directia vindecãrii, în special în bolile cronice.
 

B - Existã 12 eventualitãti ce pot apare în fata medicului. 
 

     1. Agravare prelungitã cu declinul final al bolnavului :

     La câteva zile dupã prescriptie, se produce o puternicã agravare a simptomelor, care persistã, si care este urmatã de o agravare din toate punctele de vedere. Bolnavul n-a resimtit nicio ameliorare dupã aceastã agravare initialã, si, asa cum se vede, starea lui merge în declin. Remediul este prea profund si a provocat fenomene distructive. Reactia vitalã este imposibilã, sunt prezente tulburãri lezionale nete, bolnavul este incurabil. În aceste cazuri incurabile, echivoce si suspecte, este recomandabil sã se înceapã cu dinamizãri joase.

     2. Agravare lungã urmatã în final de o lentã ameliorare :

     Bolnavul nu este chiar asa de grav atins ca cel precedent. Dupã prizã, apare o reactie de agravare care poate dura sãptãmâni, dar, pânã la sfârsit, se dezvoltã o ameliorare lentã si sigurã a bolnavului si a bolii. Schimbãrile produse au rãmas în domeniul încã functional sau functional-lezional. Se va astepta cu rabdare, câteodatã luni de zile, ca bolnavul sã devinã apt pentru a primi o nouã dozã. O bunã practicã este aceea de a folosi atenuãri joase, de a actiona cu prudentã, fiind tot timpul pregãtiti sã antidotãm, la nevoie. Se poate întâmpla ca timp de mai multi ani, sã fii obligat sã asisti la agravãri repetate si de fiecare datã, de lungã duratã. Nu este rar sã observi, în astfel de cazuri, la alteratii organice, la nivelul unor tesuturi si organe esentiale.

    Observarea atentã a reactiilor la remedii permite sã-ti faci o pãrere privind evolutia stãrii organice a tesuturilor atinse si de a stabili un pronostic.

     3. Agravare rapidã, scurtã, bine marcatã, urmatã de o ameliorare promptã si durabilã a bolnavului :

     Aceasta este agravarea pe care o dorim. Totdeauna când asistãm la acest tip de agravare, ameliorarea va fi de lungã duratã.  Aceastã ameliorare netã, ca si reactia viguroasã a organismului sunt posibile pentru cã nu existã nicio tendintã la leziuni tisulare în organele vitale. Orice schimbare de structurã care ar fi prezentã, n-ar putea fi decât superficialã si nu în organele vitale sau esentiale. Ne putem astepta, câteodatã, la reactii organice în regiuni care nu riscã sã ameninte viata bolnavului.

     Trebuie sã stabilim de bunã seamã o diferentã clarã între reactiile care au loc în organele esentiale ale economiei organismului si cele care se petrec în regiuni care nu pericliteazã viata.

     Aceastã agravare usoarã a simptomelor se produce deja la câteva ore ce urmeazã absorbtiei remediului în afectiunile acute sau încã din primele zile în bolile cronice. 

     Organon § 158:

     "Aceastã micã agravare homeopaticã a suferintei în timpul primelor ore, din fericire pasagerã în majoritatea cazurilor, anuntã cã boala acutã va ceda de la prima dozã…”

     Organon § 159:

     "Cu cât doza remediului este mai slabã, cu atât si cresterea aparentã a bolii, în primele ore, este mai usoarã si de mai scurtã duratã."

     4. Vindecare fãrã niciun fel de agravare, oricare ar fi ea :

     Existã vindecãri foarte evidente care se prezintã astfel. Prima posibilitate este aceea sã nu existe nicio afectare lezionalã si nicio tendintã la organicitate. Starea cronicã, cea cãreia  îi corespunde remediul, nu este prea profundã si reprezintã mai degrabã o stare functionalã a sistemului nervos decât manifestãri tisulare amenintãtoare.

     Cea de a doua posibilitate este cã existã schimbãri atât de avansate în tesuturi, încât energia vitalã care circulã în economia organismului este tulburatã. Aceastã tulburare este încã atât de discretã cã nu parvenim sã o decelãm, chiar si cu instrumentele omului de stiintã. În majoritatea cazurilor, vindecãrile se produc fãrã nici un fel de agravare. Rar se întâmplã sã asistãm la suferinte pronuntate. 

     Dacã dinamizarea nu este perfect potrivitã, prea materialã sau prea ridicatã pentru reactivitatea pacientului, asistãm totusi la o exacerbare a simptomelor în domeniul pur functional. În aceste vindecãri fãrã nicio agravare, noi stim cã dilutia este cu adevãrat cea potrivitã, bine adaptatã, si sãnãtatea revine de o manierã progresivã si normalã.

    5. Ameliorarea precede agravarea :

     Dupã o usurare rapidã, netã si de netãgãduit timp de trei sau patru zile, simptomele morbide se intensificã din nou si sunt chiar mai rele decât au fost la prima consultatie. Se întâmplã asa ceva în mod curent în cazurile grave cu simptomatologie abundentã. Dupã un nou examen atent al bolnavului, existã douã posibilitãti pe care trebuie sã le luãm în calcul :

  - fie cã remediul a acoperit simptome pur superficiale si n-a putut sã actioneze decât paliativ. El n-a fost similar decât simptomelor celor mai dureroase, mai penibile, si nu totalitãtii simptomelor esentiale. Cazul este, deci, reversibil.

  - fie cã bolnavul a atins un stadiu lezional incurabil, fiind prea târziu pentru un asemenea stadiu avansat al bolii ca sã mai putem face o alegere favorabilã de remediu.

     Cel mai bun lucru care ar putea sã aparã ar fi ca bolnavul sã înregistreze o reîntoarcere a simptomelor sale exact asa cum s-au manifestat ele. Foarte adesea, totusi, ele revin modificate sau într-o altã ordine. Trebuie sã asteptãm si sã asistãm la reactii dureroase extrem de penibile, pânã când imaginea de debut a bolii a putut fi reprodusã. Este preferabil, în acestã situatie, sã admitem în mod deschis propria noastrã imperfectiune si sã ne scuzãm pentru aceasta.

     6. O prea scurtã duratã de alinare a simptomelor :

     În cazurile curabile, durata de actiune a dinamizãrilor înalte poate fi foarte lungã. Aceastã duratã de actiune nu este decât aparentã, cãci remediul actioneazã imediat si restabileste o astfel de ordine la pacient  încât nu mai este necesar sã se continue administrarea de medicamente. Aceastã stare armonioasã poate dura destul de mult timp, câteodatã luni de zile, si bolnavul evolueazã dupã aceea bine singur, fãrã repetarea remediului.

     Totusi, când durata de actiune este scurtã, în mod manifest, trebuie sã cercetãm o posibilã interferentã (abuz de alcool, manipulare de substante chimice, expunere la vapori de amoniac…) cu actiunea medicamentului sãu. Dacã n-a intervenit nimic, ar trebui sã ne îndoim de acest caz. Aceastã actiune prea scurtã nu se observã niciodatã, absolut niciodatã, în cazul în care s-a produs o agravare imediatã, urmatã de o ameliorare rapidã. Dacã ameliorarea nu dureazã este vorba de obstacole care se interfereazã cu actiunea medicamentului, interferentã voluntarã, inconstientã sau intentionatã.

     O reactie rapidã a organismului semnificã tot ce poate sã-si doreascã cineva de la actiunea remediului. El a fost bine selectionat, economia vitalã rãspunde bine si nu existã o alterare lezionalã importantã : dacã lucrurile merg cum trebuie, vindecarea este pe aproape.

     În cazurile acute, ameliorarea cea mai doritã este cea care se instaleazã gradat dupã o orã sau douã, si ea este, dupã toate probabilitãtile cea care va dura.  Dacã ameliorarea este prea scurtã, aceasta se datoreazã faptului cã procesul inflamator a ajuns în asa grad încât organele sunt amenintate de procesul care se dezvoltã acolo.

     În cazurile cronice, o ameliorare prea scurtã însemneazã cã existã modificãri structurale, cã organele sunt afectate distructiv sau evolueazã pe o astfel de cale.

     Aceste modificãri diverse nu pot fi totdeauna diagnosticate în mod evident, dar sunt decelabile de cãtre un medic cu experientã. Astfel devine posibilã interpretarea simptomelor, în dublul scop, diagnostic si pronostic. Totul trece printr-o observatie riguroasã si profundã. Studiul inteligent al simptomelor si al evolutiei lor dupã priza medicamentoasã, permite sã se cunoascã bine, în cazul fiecãrui bolnav, propria sa manierã (lentã sau rapidã) de a reactiona. Aici este, cu adevãrat, domeniul medicului de familie.

     7. Ameliorarea bolii timp de 24 de ore, fãrã îmbunãtãtirea realã a stãrii bolnavului :  

     Ameliorarea nu poate sã meargã dincolo de un anumit punct. La anumiti bolnavi existã cauze (conditii) latente, fie functionale fie organice, care îi împiedicã sã progreseze. Ei nu sunt curabili decât pânã la o oarecare limitã, pe care nu o vor putea depãsi. Remediile actioneayã favorabil, dar bolnavul nu se vindecã si nu va putea fi vindecat. Este aici vorba doar de o paliatie convenabilã ce poate fi obtinutã cu remediile homeopatice. 

     8. Experimentarea tuturor remediilor prescrise :

     Anumiti bolnavi hipersensibili fac patogenezia tuturor remediilor pe care le iau. Acestia sunt adesea cei incurabili. Când sunt sub influenta acestor medicamente, ei par imunizati, si nimic nu-i afecteazã. Este vorba aici de o stãpânire a acestora de cãtre remediu, exact cum ar face-o o boalã, si asemenea experimentatori involuntari sunt o sursã de mari preocupãri (bãtãi de cap) pentru medic.

     Uneori se ajunge la vindecare, revenind la dinamizãrile cele mai joase (pentru cei sensibili la dinamizãrile înalte). În cazul multora dintre ei se pare cã nimic, în timpul întregii lor vieti, nu poate sã-I elibereze de aceastã hipersensibilitate, de aceastã stare de hiperexcitabilitate.

     Aceastã hiper-ergie poate deveni, fãrã îndoialã, o sursã de informatii foarte utile pentru medic, cu privire la reactiile posibile ce pot fi observate în cursul tratamentelor sale. 

     9. Actiunea remediilor asupra subiectilor sãnãtosi :

     Orice experimentare condusã cum trebuie aduce totdeauna beneficii celor care i se supun, cu conditia de a fi în deplinã sãnãtate (Organon § 141a). Cu toate acestea, a pretinde cã esti în deplinã sãnãtate este ceva relativ. Inventarierea indispensabilã si minutioasã la orice experimentator a tuturor manifestãrilor sale constitutionale, sau a simptomelor minore anterioare, permite sã fie separate de cele care se vor produce în cursul experimentãrii. 

     10. Aparitia de noi simptome dupã administrarea unui remediu :

     Prezenta acestor simptome noi prevesteste o evolutie defavorabilã, spre deosebire de cazul când reapar simptome vechi. Cu cât seria noilor simptome ce survin dupã remediu este mai mare, cu atât este cazul sã ne îndoim de valoarea prescriptiei stabilite. Este probabil cã dupã disparitia lor, pacientul  va reveni la starea sa anterioarã, fãrã ca nicio ameliorare sã mai poatã fi notatã. Alegerea remediului este gresitã, neconformã cu principiul similitudinii. 

     11. Reîntoarcerea unor vechi simptome :

     Este un fapt precis acela cã în proportia în care vechile simptome, dispãrute de mult timp, reapar, un pronostic de curabilitate poate fi stabilit. Ele n-au încetat de a fi vizibile dacât atunci când au apãrut alte simptome manifeste. Acest proces foarte curent, care survine dupã agravare, este faza esentialã a procesului de vindecare : disparitia simptomelor în ordinea inversã a aparitiei lor. Pe mãsurã ce simptomele prezente se împrãstie, vechile simptome se evidentiazã unul dupã altul.

     Pacientul este acum pe drumul cel bun al restabilirii, si e util sã anuntãm aceastã veste bunã, cãci simptomele dispar dupã legea lui Hering, adicã de sus în jos, din interior spre exterior si în ordinea inversã a aparitiei lor. 

     De nenumãrate ori vom vedea vechile simptome revenind, apoi încetând, fãrã ca sã fie nevoie de a schimba prescriptia initialã. Acest lucru este excelent si trebuie sã lãsãm agentului medicinal deplina lui libertate de actiune fãrã nici un fel de interferentã.  Numai dacã vechile simptome reapãrute persistã, devine adesea  necesarã o repetare a remediului.  

     12. Directia gresitã a simptomelor :

     Când transferul se produce de la periferie la centru, remediul trebuie imediat antidotat. Prescriptia pe baza unui simptom local expune la aparitia de simptome mai profunde si duce la înrãutãtirea progresivã a stãrii bolnavului si la grave consecinte. 

     Numai evolutia centrifugã a bolilor este satisfãcãtoare. Puseele eruptive cutanate, tulburãrile variate afectând extremitãtile, sunt de bun augur. 

     Este un mare pericol sã se aleagã un remediu numai dupã simptomele externe, ignorând toate simptomele legate de bolnavul-însusi. Astfel de prescriptie poate camufla afectiunea cutanatã respectivã, prin substitutie morbidã. Numeroase alte simptome vor  apare, boala va cãuta alte localizãri si bolnavul nu se va vindeca.