|
Este foarte important să se înţeleagă bine termenii de
simptom general, local şi comun.
Simptomele generale pot câteodată să fie
constituite pornind de la simptome locale. Dacă se examinează
numai un organ sau o parte a organismului, nu se pot determina decât
simptome locale. Dacă, după ce au fost adunate simptomele locale de
la nivelul mai multor organe şi regiuni ale corpului, se observă că
multe dintre ele se repetă (ca de exemplu, senzaţia de arsură),
acest fapt ridică aceste simptome, deşi locale şi regionale, la
rangul de simptome generale, cu condiţia să se repete de cel puţin
trei ori. Semnele asemănătoare, care se regăsesc şi se repetă la
nivelul majorităţii organelor, pot fi socotite ca manifestări ale
întregului organism, în ansamblu.
Pe de altă parte,
ceea ce pacientul raportează la întreaga sa persoană, constituie în
majoritatea cazurilor, tot un simptom general. Somnul, ca şi visele,
trebuie considerate ca manifestări ale fiinţei umane în totalitate
şi nu numai ale encefalului şi au o mare valoare în cadrul
anamnezei.
În mod similar, ciclurile menstruale sunt legate intim de
organismul feminin în totalitatea lui şi de aceea, orice simptom
legat de acestea trebuie să fie considerat ca
esenţial.
Cele cinci simţuri se află de asemenea în strânsă corelaţie
cu individul în ansamblu. Cu cât sunt mai legate de ţesuturi, cu
atât este mai probabil să fie simptome locale, iar cu cât sunt mai
legate de procese interne care implică fiinţa umană în ansamblu, cu
atât devin mai generale. Semnele asociate “fiinţei umane care
gândeşte şi simte” sunt de primă alegere în cadrul anamnezei.
După ce sunt
reunite toate simptomele, trebuie să se diferenţieze şi să se reţină
cele care privesc fiinţa umană din punct de vedere al
personalităţii. Toate aceste trăsături ne fac să afirmăm că “el
simte într-un anumit fel, ea suferă în felul acesta”. Se întâmplă
uneori ca, după ce am finalizat anamneza şi am selecţionat
simptomele generale, să existe două sau trei remedii sau doar unul
singur ca fiind cel simillimum. În 99% din cazuri este posibilă
neglijarea simptomelor locale. Este posibil să se găsească câteva
simptome locale care aparent ar contraindica remediul, dar fiind
totuşi fără valoare, pentru că nici un simptom local nu poate
contraindica niciodată un remediu constituţional. Este suficient un
singur simptom general foarte marcat, pentru a se anula toate
simptomele comune sau locale neconcordante.
Trebuie insistat şi asupra problemei simptomului
comun. Uneori este necesar să se decidă între 40-50 de remedii
cuprinse într-o singură rubrică a repertoarului. Alegerea este
posibilă doar prin intermediul studierii şi diferenţierii
simptomelor generale, de cele locale (plasând întotdeauna simptomele
generale înaintea celor locale).
Ce are această
pacientă neobişnuit şi unic, ce nu prezintă
nici un alt bolnav? Ce prezintă el strict personal, care priveşte
exclusiv individualitatea sa proprie şi care are un caracter net
diferit, prezent în toate manifestările pur locale?
Numeroase simptome
regionale sunt totodată comune şi locale, pentru că sunt nedefinite,
fără modalităţi, prezente în mod obişnuit la mulţi bolnavi, sau
patognomonice pentru boala respectivă. Dacă insistăm cu întrebările,
putem depista o senzaţie neobişnuită în regiunile respective şi
această stare locală, care îşi pune aşadar amprenta asupra
activităţii întregului organism, devine astfel un simptom general.
Investigarea trebuie aprofundată din ce în ce mai mult, până când se
ajunge la descrierea simptomelor actuale ale pacientului în limbajul
propriu naturii. Examinarea mai detaliată permite identificarea
tabloului bolii, sau a tuturor perturbărilor interioare care
afectează starea generală în ansamblul său.
Simptomele sunt ierarhizate şi clasificate în funcţie de
grade.
Când un anumit simptom s-a înregistrat de
un singur experimentator, poate să apară întrebarea dacă el se
datorează cu adevărat acţiunii medicamentului. Cu toate acestea, în
Materia Medicală există numeroase exemple de simptome foarte
valoroase întâlnite la un singur experimentator. Pe de altă parte,
când mai mulţi experimentatori au semnalat acest simptom, el poate
fi astfel confirmat. Dacă simptomul în cauză dispare sau este
vindecat cu ajutorul unui remediu, se poate spune că el a fost
verificat.
Deci simptomele vor fi:
1) întâi
experimentate şi înregistrate,
2) apoi,
confirmate prin re-experimentare,
3) în final,
verificate la patul bolnavului.
Dacă şi alte simptome constatate exclusiv la un număr mic de
subiecţi experimentatori, au fost confirmate şi verificate clinic în
mod ocazional, ele vor primi gradul 2.
Dacă simptomele au primit gradul 1, înseamnă că au fost
prezente în mod sporadic doar la anumiţi experimentatori. Ele sunt
simptome noi şi de aceea nu au fost confirmate încă, nici
re-experimentate, dar cu toate acestea sunt suficient de evidente
pentru a primi acest grad. În această categorie găsim simptomele
neverificate prin vindecări, dar admise ca simptome clinice.
Dacă observarea atentă permite identificarea unor simptome,
care deşi nu aparţin remediului experimentat au dispărut pe
parcursul aplicării sale clinice, reiese că acestea pot fi
considerate (şi datorită confirmării de către alţi practicieni), ca
simptome de gradul 1. Cea mai mare parte a simptomelor de gradul 4
ale lui Boenninghausen aparţin acestui prim grad, pentru că acest
homeopat a fost foarte prudent şi circumspect faţă de orice simptom
care nu a fost verificat niciodată. Remediile sale de gradul 4 le
cuprind pe cele adunate în urma experienţelor clinice, iar autorul a
ezitat să le plaseze printre cele cărora noi le acordăm gradul 1,
deoarece ele nu au fost nici confirmate, nici verificate prin
experimentări pe indivizi sănătoşi. De aceea ele au fost puse
deoparte, pentru confirmarea ulterioară.
Iată astfel cum prudenţa, circumspecţia, verificarea prin
efectuare de proving-uri, precum şi confirmarea ulterioară sunt
imperative în această activitate.
|
