|
Este
important să se evite confuzia dintre două
imagini de boală care pot exista simultan in organism
şi să nu se amestece simptomele proprii fiecăreia.
O
stare acută veritabilă poate să se manifeste la un
bolnav suferind de o boală cronică, şi aici
trebue avută în vedere în primul rând imaginea şi manifestarea
celei acute. În plus, trebue
făcută distincţia intre ceea ce este cu adevărat acut
(scarlatină, rujeolă, etc…), izolat, şi acutul, respectiv
"acutizarea" bolii cronice (care evoluează in pusee: angina,
poliartrită), şi pentru care, cel mai adesea, tot remediul
cronic se va dovedi cel mai eficace. În esenţă, un aşa-zis
remediu acut se poate dovedi a fi de fapt chiar remediul
subiectului respectiv, pentru că, in acest caz, acutul este o
“fereastră deschisă spre cronic”.
De
fapt, simptomele bolii cronice nu se vor manifesta niciodată
în momentul apariţiei episodului acut, pentru că acesta din
urmă va suprima temporar, sau va suspenda,
simptomele cronice.
O
prescripţie riguroasă va trebui să deosebească cele două boli,
ţinând seama totuşi de faptul că ele există simultan. Negreşit,
este vorba aici de a face să dispară prima, deci să reapara a
doua şi apoi să dispară şi aceasta.
O boală acută
maschează, pentru câtva timp doar, o boală cronică, dar nu se
produce niciodată un complex între ele. Tot ce apare şi se
evidenţiază după o boală cu evoluţie limitată, când ea şi-a
urmat cursul ei normal, nu este atribuit nicidecum
bolii-însăşi. Sechelele unei stări acute exteriorizează o
stare morbidă anterioară la bolnav. Cu cât a fost mai bine
tratată afecţiunea acută, cu atât mai puţin ne putem aştepta
să obsevăm nişte sechele. Astfel, responsabilitatea medicului
este de prim ordin. Este, cu alte cuvinte, de cea mai mare
importanţă ca medicul să ştie să distingă un lucru de altul,
să ştie pentru ce anume a făcut prescripţia, şi nu să se apuce
să atace sechelele acutului, în timpul acutului.
Cu toate acestea,
este util ca medicul să cunoască
de asemenea toate simptomele
referitoare la starea cronică a pacientului
său, pentru a avea clar în minte ceea
ce s-ar putea produce şi pregătit să observe, odată criza
trecută, unele vechi manifestări cronice. Între timp, foarte
adesea, poate apare un grup total nou de simptome.
Organon §
100.
“Cu privire la cercetarea totalităţii simptomelor în
cazurile de boli epidemice sau în cele sporadice, este total
irelevant dacă ceva similar a existat sau nu vreodată în lume,
sub orice denumire s-ar fi găsit.”
În orice situaţie nouă, medicul trebuie să evite total
spiritul de rutină; cu ocazia unui nou dosar al cazului, el
trebue să uite complet precedentele cazuri care se aseamănă
câtuşi de puţin cu cel de faţă.
El
trebuie să-şi impună cu exigenţă în
mod regulat şi fără răgaz,
această
disciplină,
debarasându-se de toate prejudecăţile.
O
gândire preconcepută cu privire la remedii este totdeauna
dăunătoare şi funestă în majoritatea cazurilor. Până
când nu au fost strânse toate simptomele şi informaţiile
necesare, nu trebuie să ne gândim la nici un remediu.
O primă selecţie permite câteodată să se trieze trei sau
patru remedii. Dacă persistă îndoiala privind alegerea unuia,
medicul trebue să reia dosarul, să reînceapă discuţia cu
pacientul, dar de această dată, orientând intrebările numai în
jurul simptomatologiei acelor remedii. Aceasta va fi o ocazie
de a face o comparaţie între ele.
Studiul
analitic al
unei boli are ca scop să grupeze ceea ce
prezintă ea cu adevărat original şi caracteristic, căci
aceasta găseşte o corespondenţă cu simptomele materiei
medicale. În acest sens
este necesară o cunoaştere aprofundată a
materiei, o cunoaştere a limbajului prin care boala se
exprimă.
Organon § 100. "De fapt, pentru a reuşi cu
adevărat în arta vindecării, ar trebui să privim imaginea pură
a fiecărei boli existente ca pe un lucru cu totul nou şi
necunoscut şi să îl studiem în această manieră de la bun
început."
Agerimea
minţii, clarviziunea, perseverenţa, minuţiozitatea examenului
clinic şi a studiului medicamentelor, autoexperimentarea,
sunt toate aspecte complementare care joacă un rol foarte
important în percepţia caracteristicilor bolii. Medicul
trebuie să îşi exerseze permanent aceste calităţi pentru a-şi
spori competenţa în practicarea homeopatiei.
Organon §
100.
"Niciodată nu trebuie să substituim observaţia cu ipoteza,
sau să privim un caz ca fiind dinainte ştiut."
Acum putem realiza de ce nu are nici o importanţă dacă medicul
s-a mai întâlnit sau nu,
înainte, cu cazuri similare. Medicul homeopat este
familiarizat cu semnele si simptomele suferinţelor umane, iar
o altă boală este doar o modificare a combinaţiei lor, a
modului de manifestare, a formei şi reprezentării lor. Există
o ordine perfectă în modul de a se prezenta al fiecărei boli
şi rămâne ca medicul să o identifice. |
