Conferinta nr. 23

EXAMINAREA BOLNAVULUI

---

 

Unul din aspectele cele mai importante in identificarea tabloului bolii este retinerea primara a tot ceea ce ne relateaza bolnavul, cu cuvintele sale.

Organon § 84

"Pacientul va face o expunere amanuntita a evolutiei simptomelor sale; persoanele din anturajul sau vor spune de ce se plange bolnavul, modul sau de comportament si ce au remarcat la el; medicul vede, asculta, intr-un cuvant observa cu toate simturile sale ceea ce este schimbat si neobisnuit la pacient. Toate observatiile sunt notate de catre medic in termenii in care i-au fost relatate de bolnav si de celelalte persoane pana la sfarsit, fara a-i intrerupe, in masura in care acestia nu se pierd in divagatii inutile. La inceputul consultatiei medicul va avea grija sa le atraga atentia tuturor sa vorbeasca rar, pentru a-i putea permite sa noteze ceea ce crede ca este semnificativ."

Atat pe cat este posibil, pacientul trebuie lasat sa se exprime liber, fara a fi intrerupt, atentionandu-l de la inceput sa vorbeasca rar (atunci cand rapiditatea vorbirii nu e ea insasi un simptom…), iar expresiile lui vor fi transcrise literal. Se are astfel in vedere obtinerea unei anamneze cat mai complete si fidele.

In acest stadiu una din marile piedici este reprezentata de utilizarea de catre medic, a sinonimelor. Acesta trebuie sa se asigure ca ele nu denatureaza sensul spuselor pacientului.

Pentru a putea asculta cu toata atentia ceruta si cu suficienta concentrare si pentru a putea regasi cat mai rapid, o indicatie anume, este neaparat necesar ca notitele sa fie consemnate si sistematizate astfel incat aceasta sa poata fi gasita cu mare usurinta, printre celelate (eventual prin dispunerea pe rubrici), in vederea formarii unei imagini clare si precise a bolii.

Urmeaza apoi audierea cu circumspectie a anturajului pacientului, care va repeta pe cat posibil propriile cuvinte ale bolnavului. Anturajul va relata tot ceea ce a remarcat, de ce se plange pacientul, comportamentul sau.

Trebuie avut in vedere ca persoanele apropiate pacientului pot fi marcate si ingrijorate de lucrurile la care asista. Ele pot exagera uneori faptele si se pot indeparta, fara sa isi dea seama, de intentia lor de a aduce un sprijin impartial elucidarii cazului.

De asemenea, medicul trebuie sa observe cu toate simturile sale tot ceea ce este schimbat sau neobisnuit la pacient. O observare superficiala va dauna atat pacientului, cat si medicului, reputatiei scolii sau profesorilor care l-au format si homeopatiei in general.

Acest interogatoriu poate fi imbogatit si pe baza cunoasterii cat mai amanuntite a materiei medicale.

Medicul va chestiona pacientul fara sa il influenteze si va incerca sa obtina toate detaliile posibile fara sa foloseasca intrebari directe; o intrebare este bine formulata daca pacientul este stimulat sa raspunda si sa se exprime cat mai pe larg si nu prin raspunsuri de tip da sau nu.

Absenta raspunsului la o anumita intrebare nu trebuie sa determine insistente imediate: lipsa de intelegere sau intelegerea gresita, toate intrebarile lasand posibilitatea a mai multe raspunsuri, este defectuoasa.

In cadrul interviului, trebuie precizate in egala masura caracterul durerilor si localizarea lor. Sarcina medicului este de a-l elibera pe pacient de orice constrangere, de a sti sa il faca sa vorbeasca, in timp ce el va vorbi cat mai putin posibil.

Prin simpla ascultare a pacientului, medicul poate aduna atat simptome locale, cat si generale. Crearea acestei atmosfere, fara graba, cu atentie, astfel incat pacientul sa se simta in largul sau, tacerea, rabdarea, tactul cu care trebuie insistat imperceptibil, pentru a nu lasa pacientul sa se piarda in relatari fara importanta, toate acestea constituie o arta care trebuie perfectionata necontenit.

Toate simptomele legate de somn sunt importante, fiind strans legate de mental. Tot ce se intampla din momentul in care pacientul adoarme pana in momentul trezirii, trecerea de la stare de somn la cea de veghe sunt esentiale.

Pentru a putea beneficia de un discernamant simptomatic cat mai exact este util sa se cunoasca atat caracterul aparent si superficial al semnelor si simptomelor prezentate de bolnav, cat si, cu mult mai mult, tot ceea ce priveste caracterul lor real si profund. Existenta acestor reguli se impune inca de la inceputul practicarii homeopatiei, deoarece in absenta ordinii si a metodei, medicul va deprinde rapid procedee rutiniere de care nu se va mai putea dezobisnui.