Conferinta nr. 22

STUDIU DE SINTEZA AL BOLII SI SUBSTANTELOR TERAPEUTICE PRIVITE IN ANSAMBLU

---

 

 

Medicii trebuie sa cunoasca toate bolile la care este expusa specia umana, insa studiile clasice sunt insuficiente atat timp cat psora, sifilisul si sicoza nu sunt presentate decat in mod limitat si restrans, fiind prezentate numai manifestarile obiective acute si cronice, fara a se face un studiu sintetic general.

 

Evidentierea simptomelor diagnostice sau patognomonice permite numai distinctia intre o boala si alta, in timp ce un studiu mai general si sintetic ar permite o vedere de ansamblu asupra bolilor, fara sa se limiteze la expunerea manifestarilor lor obiective acute si cronice, ci inglobandu-le in descrierea ampla a fiecarei stari morbide. Astfel pentru psora, trebuie identificat in tratatul despre “Bolile cronice” a lui Hahnemann, numarul maxim de simptome cu care se poate corela, pe baza carora se poate stabili o lista de remedii “anti-psorice”, care reprezinta un instrument foarte valoros de pregatire pentru studiul materiei medicale.

 

Bolile trebuie descrise prin prisma tuturor simptomelor prezente la intreaga specie umana si nu numai la cativa indivizi. Imaginea unui remediu trebuie construita pe baza totalitatii efectelor pe care este capabil sa le produca si, mai ales pe cele tipice. La fel, psora trebuie conceputa luand in considerare un numar suficient de trasaturi caracteristice si particularitati care constituie aceasta diateza.

 

Toate indiciile revelatoare ale medicamentelor trebuie sa corespunda, sa se afle intr-o stricta concordanta cu simptomele bolii. In fiecare stare morbida trebuie sa alocam tot timpul necesar adunarii unui numar cat mai mare posibil de simptome existente la un bolnav. Totalitatea simptomelor individualizate si ierarhizate, asa cum se procedeaza intotdeauna in homeopatie, constutie singura baza de prescriere a tratamentului. Nu mai exista si alte modalitati. Numai totalitatea simptomelor fizice si psihice este cea care trebuie sa ne ghideze in alegerea remediului.

 

Exista un numar mare de modalitati de apreciere a simptomelor homeopatice si este foarte usor sa se confunde si/sau sa se ia in considerare simptome lipsite de importanta. Materia medicala este cea care da indicatii asupra modului de studiere a bolilor; rolul acestor culegeri de patogenezii este de a arata calea de urmat in scopul alcatuirii imaginii caracteristice a unui medicament si, in final, de a o putea compara cu cea a unei maladii similare.

 

Organon § 81 nota 2

 

“Cu toate acestea, daca se crede ca este nevoie cateodata de denumiri cunoscute ale bolilor pentru a ne face intelesi in cateva cuvinte unor persoane obisnuite, cand este vorba de un bolnav anume, cel putin sa le folosim doar ca generalitati. Trebuie sa spunem de exemplu ca pacientul prezinta un anumit fel de coree, un tip de hidropizie, un tip de febra nervoasa (tifos), un tip de febra intermitenta (malarie). Dar nu trebuie sa afirmam niciodata ca el are coree, are hidropizie, are febra nervoasa sau febra intermitenta, etc., pentru ca nu exista cu siguranta boli invariabile si intotdeauna asemanatoare lor insele carora sa li se atribuie aceste denumiri.”

 

Memorarea simptomatologiei morbide sau experimentale nu trebuie sa se faca in mod mecanic. Cu exceptia catorva simptome cardinale, nu exista boala fixa si vesnic identica ei insesi. Homeopatia trebuie sa faca efortul de a se degaja de aceasta practica de rutina care consta in descrierea unor boli numai pe baza aparentei lor. Acest limbaj nu este util decat pentru a discuta cu bolnavii, sau cu vreun confrate alopat. Toate aceste consideratii ne indreapta spre paragrafele 82 si urmatoarele, care ne dezvaluie arta examinarii bolnavilor, de o maniera care sa ne faca sa intelegem si sa putem aplica stiinta homeopatiei, astfel incat prin prisma rezultatelor obtinute sa ne putem pronunta asupra valabilitatii sau a lipsei sale de valoare. Este imposibil sa putem judeca homeopatia inainte de a cunoaste temeinic modalitatea de construire a imaginii unei boli, prin care devine posibila selectarea unui remediu homeopat.

 

Organon § 82

"Chiar daca prin descoperirea acestei importante surse de afectiuni cronice, medicina a putut progresa semnificativ, mai ales in privinta psorei, a alegerii remediului homeopatic specific, dar si a cunoasterii naturii majoritatii bolilor ce trebuie vindecate, totusi, pentru stabilirea tratamentului pentru fiecare caz de boala cronica (psorica) pe care este solicitat sa o trateze, medicul homeopat trebuie sa acorde aceeasi atentie ca si mai inainte, intelegerii simptomelor prezente si a particularitatilor lor, deoarece si in aceste boli, ca si in toate celelalte, este imposibil sa se obtina o vindecare durabila fara individualizarea fiecarui caz in mod riguros si complet. Numai dupa conturarea tabloului bolii in acest fel, se va putea determina daca afectiunea este acuta sau cronica, pentru ca in primul caz, simptomele principale apar mult mai rapid, intregul tablou morbid este definit in timp mult mai scurt si sunt necesare mult mai putine intrebari adresate bolnavului, deoarece cea mai mare parte a semnelor pot fi percepute direct de catre observator, cu ajutorul simturilor sale, in timp ce in cazul bolilor cronice, cu evolutie indelungata, aceste simptome sunt mult mai greu de recunoscut."

 

Organon § 83

"Aceasta examinare a unui caz particular de boala, care are drept scop prezentarea afectiunii in conditii strict individualizate, nu solicita din partea medicului decat un spirit obiectiv, simturi integre, observatie atenta si exactitate in trasarea tabloului bolii…"

 

Conditia esentiala necesara medicului este, inainte de toate, de a se elibera de convingerile profund inradacinate, care cu timpul se transforma in certitudini, precum si de a evita toate opiniile preconcepute. Din pacate, toti medicii, intelegand prin aceasta si pe unii practicanti ai homeopatiei, au prejudecati sau inclinatii subiective, au propriile lor idei despre modul de examinare al unui pacient, ceea ce duce la denaturarea totala a relatarilor bolnavului, care este intrerupt adesea, fara a fi lasat sa se exprime complet. Este vorba o data in plus de obiectivitate sau “disponibilitate a spiritului de a asculta”, de a examina cazul. Aceasta disponibilitate fata de pacient conduce la stabilirea unei prescriptii judicioase. Intelegerea principiilor si a metodologiei homeopate, a alcatuirii materiei medicale, a afectiunilor acute sau cronice, ca si a notiunii de dinamizare si, in final, rabdarea de a le dobandi si utiliza in scopul elaborarii unui studiu complet a cazului, vor permite medicului care le are la dispozitie, sa fie pregatit sa ii asculte pe cei care sufera, cu toata rabdarea ceruta. Scopul homeopatului este de a transcrie pe hartie fizionomia morbida exprimata de un bolnav, pentru a putea gasi corespondentul sau in materia medicala si a putea vindeca pacientul.

 

Aceasta libertate a spiritului se dezvolta printr-un studiu indelungat, progresiv, complicat si uneori ingrat, a tuturor cunostintelor teoretice si practice. Aceasta fidelitate fata de notiunile fundamentale este o calitate absolut necesara succesului terapeutic. Trebuie ca simptomele sa reiasa in asa fel din studiul bolii respective, incat sa poata fi gasita descrierea corespondenta printre remediile materiei medicale.

 

Toate afectiunile cunoscute au deci un corespondent in materia medicala, dar este sigur ca, la inceput, demararea studiului nu este o sarcina usoara. Este nevoie de un antrenament asiduu, perseverent si mai ales de multa rabdare. Toate simturile homeopatului trebuie sa fie treze pentru a-l face capabil nu numai sa perceapa remediul simille (asemanator), ci mai ales Simillimum-ul, adica remediul cel mai asemanator.