Organon § 79 (vezi conferinta n° 20)

Exista doua tipuri de gonoree: unul, sub forma unui episod unic acut, cu tendinta la vindecare in cateva saptamani sau luni; celalalt, esentialmente cronic, fara nici cea mai mica tendinta de vindecare, cu evolutie nedefinita si care afecteaza intreaga economie, provocand o simptomatologie din cele mai diverse.

Se pot intalni simple inflamatii uretrale insotite de o secretie uretrala necontagioasa (uretrita banala). Alaturi de uretritele simple, uretritele specifice se pot prezenta sub forme cronice sau acute.

Majoritatea cazurilor de gonoree sunt acute, cu o faza prodromala, una de progresie si una descendenta, in conformitate cu tabloul caracteristic “miasmelor”. Etapa acuta se rezuma la aparitia unei secretii uretrale; in majoritatea cazurilor, suprimarea acesteia printr-un tratament abortiv nu determina sechele deoarece organismul este suficient de puternic pentru a se apara, astfel ca nu se declanseaza mecanismele aparitiei semnelor constitutive ale sicozei.

Nu la fel se intampla in cazul supresiei “miasmei” cronice, cand apar deci sechele, adesea cu trasaturi potential periculoase. Majoritatea cazurilor veritabile de sicoza din zilele noastre sunt “cronice de la debut”. Daca secretiea uretrala este stopata acestea devin mult mai insidioase si mai grave decat in stadiul lor initial.

In cele doua forme, acute si cronice, perioada prodromala este cam aceeasi si nu se inregistreaza decat putine diferente privind caracterele secretiii uretrale. Cand este vorba de o “miasma” acuta situatia poate fi restabilita rapid cu ajutorul remediilor simple. Pentru cazurile cronice din start, sunt necesare “anti-sicotice” veritabile. Aceasta distinctie devine absolut necesara daca boala persista dupa perioada initiala, fiind necesar un remediu cu actiune mult mai profunda si deci o anamneza completa si detaliata.

Exista o constitutie sicotica si medicamente capabile sa reproduca imaginea sicozei (anti-sicotice). Sunt vizate astfel toate remediile care dupa administrarea intr-un caz de sicoza evoluata, au indus o evolutie favorabila a simptomelor, in sens invers aparitiei lor in cursul bolii, cu revenirea formelor de manifestare primare ale bolii, sub forma secretiei uretrale initiale. Orice remediu care nu corespunde decat unui simptom izolat sau local nu poate fi suficient de similar pentru a determina aceasta reaparitie a simptomatologiei.

Tabloul definitoriu pentru sicoza ca “miasma cronica” (care se manifesta initial printr-o secretie uretrala si in realitate este cronica de la debut), este rar in comparatie cu numarul mare de cazuri de gonoree acuta. Cu toate acestea, numarul cazurilor cronice inregistreaza o crestere continua. Fiecare uretrita suprimata nu este de fapt vindecata, ci doar stopata ca simptom manifest.

Adevarata vindecare trebuie incercata prin administrarea unui remediu corespunzator, adaptat cazului respectiv.

Fiecare supresie este urmata de o serie intraga de alte simptome, astfel incat individul nu mai este niciodata cu adevarat sanatos.

Fara indoiala ca, intre boala de care sufera si aceasta supresie initiala, nu poate exista decat o relatie directa de tip cauza-efect. Uneori manifestarile sunt latente sau cu perioada de latenta lunga si nu isi fac aparitia decat in mod gradat.

Ca si in cazul sifilisului (si dealtfel si al psorei), este esential stadiul in care se afla individul in momentul contagiunii. Diferentierea intre homeopatie si alopatie consta in cunoasterea si implicit recunoasterea constitutiei sicotice, adica a modului de afectare de catre boala a intregului organism. In acest punct nu putem sa fim sustinuti decat de observatia temeinica si prescriptia riguroasa ceruta de astfel de cazuri. Studiul lor temeinic ne permite ca, dintr-un amestec foarte complicat de simptome sa putem detecta sicoza subiacenta, pe care o poate ameliora numai un remediu cu actiune profunda, cu adevarat similar. Acest tratament urmat cu constiinciozitate de-a lungul a mai multe saptamani sau luni, va permite vindecarea, prin parcurgerea inversa a caii evolutive primare.

Si alte mucoase, mai ales cea rinofaringiana si a sinusurilor, pot deveni sediul dezvoltarii unui catar cronic, cu punct de plecare in supresia unei secretii uretrale. In cazul constitutiilor puternice acest catar va persista in ciuda celor mai variate tratamente simptomatice, insa, in cazul constitutiilor fragile, boala se va dezvolta in mod centripet, directionandu-se cu usurinta spre organele interne. Deci, la inceput este vorba doar de o afectiune de tip cataral care, datorita slabiciunii bolnavului se extinde apoi spre centrul organismului.

Reaparitia unei secretii uretrale, pe buna dreptate bulversante pentru bolnav, trebuie sa faca medicul sa reflecteze asupra oportunitatii suprimarii acestui vechi simptom.  De aceea, bolnavul trebuie avertizat in mod clar asupra acestui fenomen, produs sub actiunea tratamentului, a sensului procesului de vindecare, ca si asupra pericolului unei noi interventii de suprimare a secretiei.

Ca si in cazul sifilisului, daca maladia sicotica este transmisa pe cale sexuala unui (unei) partener(e) in stadiul cataral, acesta (aceasta) nu vor prezenta o secretie genitala, ci vor fi afectati mult mai profund, in interiorul organismului. Cand stadiul cataral este depasit in momentul contagiunii sexuale, vor aparea manifestari mult mai grave, ca si o predispozitie foarte marcata pentru orice fel de imbolnaviri. Daca sicoza are predilectie pentru tesutul conjunctiv articular, uter si anexe, sau rinichi, sifilisul afecteaza in special tesuturile moi si oasele, in timp ce psora vizeaza intregul organism, provocand o debilitare generalizata a acestuia.

Examenul prea superficial al simptomelor locale nu poate decat sa contribuie, fara doar si poate, la agravarea bolnavului, care se va intinde pe durata mai multor ani. Luarea atenta in considerare a tuturor simptomelor sicotice este singurul mijloc capabil sa produca revenirea celor mai vechi simptome, ceea ce reprezinta cu adevarat dobandirea vindecarii.

La un subiect de sex feminin nu este necesar sa se evidentieze reaparitia  unei secretii muco-purulente, vindecarea putand surveni si fara parcurgerea acestei etape intermediare. Intr-un asemenea caz, revenirea simptomelor in ordine inversa aparitiei lor, se refera exclusiv la cele care au fost deja inregistrate in evolutia bolii. Toate aceste simptome trebuie sa apara din nou, etapa cu etapa, simptom dupa simptom, asemenea unei recapitulari morbide retrograde. In acest caz persoanele de sex feminin reprezinta mai mult niste "victime" si este necesara o examinare aprofundata si minutioasa a tuturor detaliilor legate de afectiunea respectiva, intelegand prin aceasta si studierea antecedentelor sotului. De asemenea si descendentii pot fi afectati, atat ca diminuare a numarului cat si a rezistentei.

O data in plus este necesar sa se sublinieze importanta cunoasterii minutioase a anamnezei pacientului, ca si a tuturor detaliilor legate de existenta sa.

"In fond toata lumea este psorica"

Dar celelalte doua afectiuni sunt rezultatul unui act voluntar si este foarte important sa se stie daca este prezenta simultan si o alta boala "miasmatica", deoarece acest fapt poate influenta convalescenta si vindecarea. Intotdeauna trebuie avuta in vedere eventuala prezenta simultana a acestor "miasme" cronice in organism, depistarea lor dupa o afectiune acuta si implicit combaterea lor energica, in scopul dezvoltarii imunitatii indispensabile convalescentei.

Este evident ca tratamentul anti-sicotic la un copil nu va redestepta decat stadiul morbid in care se afla in timpul contagiunii (intre altele, secretia uretrala va fi absenta deoarece el nu a fost afectat decat de manifestarile pur interne ale bolii). Acesti copii vor deveni, pe masura ce cresc, din ce in ce mai sensibili la sicoza. Receptivitatea morbida, provenita din aceasta ereditate este transmisa din generatie in generatie, ca si sifilisul sau psora. Un individ nu poate avea decat un singur atac al uneia dintre cele trei "miasme" cronice in cursul vietii sale. Singurul cu adevarat sicotic este primul episod gonoreic, care asigura imunitatea individuala pentru totdeauna, numai ca incepand cu acest moment, toti descendentii individului respectiv vor deveni din ce in ce mai receptivi la toate aceste "miasme", in masura dezvoltarii lor in cadrul speciei umane. Cu cat ele se vor complica mai mult unele cu altele, cu atat umanitatea va deveni mai receptiva la bolile acute si la epidemii.