|
Psora este
începutul tuturor suferinţelor
fizice.
Organon
§ 80
"Dar o miasmă cronică, incomparabil
mai importantă decât acestea două, este aceea a psorei. Celelalte
două dezvăluiesc afecţiunea internă specifică din care ele pornesc, una
prin şancre, alta prin excrescenţe conopidiforme. În plus, numai după ce
întregul organism a fost infectat, psora îşi anunţă imensa sa miasmă
cronică internă printr-o erupţie cutanată cu totul particulară, care
însoţeşte un prurit voluptos insuportabil şi un miros special. Această
psoră este singura cauză fundamentală şi producătoare de nenumărate forme
morbide care ( ... ) figurază în rândul patologiilor ca tot atâtea boli
proprii, ce par distincte şi independente unele de altele."
Organon
§ 81
"Pătrunderea
acestei miasme prin milioane de organisme umane, de-a lungul sutelor de
generaţii, şi dezvoltarea extraordinară a ceea ce putut să producă în
acest fel, explică până la un punct cum poate ea astăzi să se întindă sub
atâtea forme diferite, mai ales dacă avem în vedere numărul infinit de
circumstanţe care contribue de regulă la manifestarea acestei mari
diversităţi de afecţiuni cronice (simptome secundare ale psorei), fără a
mai lua în seamă varietatea infinită de trăsături constituţionale
individuale. Nu este , deci, surprinzător că organisme atât de diferite,
pătrunse de miasma psorică şi supuse atâtor influenţe dăunătoare,
exterioare şi interioare, care acţionează adesea asupra lor în mod
permanent, oferă de asemenea un număr incalculabil de afecţiuni, de
alteraţii şi de suferinţe, încât vechea patologie le-a citat până în
prezent ca tot atâtea boli distincte, denumindu-le sub o multitudine de
nume particulare. "
Dacă psora
nu s-ar fi implantat, celelalte două diateze cronice n-ar fi putut să-şi
dezvolte acţiunea lor, receptivitatea la bolile acute ar fi putut fi
imposibilă. Această sursă primordială de dereglare a sănătăţii speciei
umane este o tulburare profundă şi dezordonată a economiei sale interne.
Această stare se exprimă ea-însăşi prin multitudinea diferitelor
boli şi manifestări cronice de care suferă umanitatea.
Chestiunea
receptivităţii psorice pune probleme care depăşesc cu adevărat, prin
importanţa şi profunzimea lor filozofică, cadrul curent al studiilor
ştiinţifice ale şcolii medicale alopatice. Trebue să înţelegem că de la
boala fundamentală primară, un fel de "boală a spiritului", pleacă
problema receptivităţii psorice. La rândul ei, aceasta este cea care a
oferit temeliile tuturor celorlalte boli. De la acest punct de plecare
imfim şi insidios, psora se dezvoltă în profunzimile economiei umane şi
progresează de o manieră incredibilă, având un considerabil câmp de
activitate (§ 80).
Această
extindere şi largă propagare se fac pornind de la stări relativ simple,
până la grade de complexitate dintre cele mai ridicate. Acesta nu este
numai rezultatul proprietăţii inerente caracterului său, ci, cel mai
adesea, adăogării unei intoxicaţii medicamentoase. Eforturile medicinii
alopatice contribue la refularea manifestărilor patologice externe, ele
vânează relele care apar la suprafaţă, rele care se înrădăcinează din ce
în ce mai profund şi fac să se piardă manifestările obiective.
Trebue să
subliniem aici, din nou, importanţa de a desprinde, cu ocazia
consultaţiei, cu mare minuţiozitate şi în detaliu, totalitatea simptomelor
de la debutul lor şi până în starea prezentă, stabilind astfel o anamneză
completă. Aceste observaţii meticuloase sunt fundamentale.
Boala nu
este ceva fix şi niciodată de două ori absolut identică. Toţi bolnavii
atinşi de aceiaşi afecţiune au toţi caractere individuale care îi disting.
Aceiaşi boală produce efectele sale asupra indivizilor potrivit
caracteristicelor individuale ale acestora.
Unele remedii nu sunt capabile
să vindece,
uneori, decât sindroame, manifestări parcelare şi izolate. Acestea din
urmă vor reapare, cu toate acestea, iar boala totuşi va progresa. Atâta
vreme cât nu se recurge decât la remedii "acute", fără a se fi studiat
ansamblul bolii, alinarea nu poate fi de lungă durată, starea de boală
progresează şi chiar se agravează. Boala nu este atinsă la rădăcina sa şi,
în realitate, ea evoluează fără încetare.
Este
absolut necesar să stăpâneşti toate cazurile acute, dar trebue să ştii să
diferenţiezi în mod perfect agenţii (miasmatici) acuţi, de agenţii
(miasmatici) cronici. Un agent cronic este cronic de la debutul său, după
cum şi cel acut este acut tot de la începutul său.. Numai graţie agenţilor
cronici pot să survină cei acuţi. Nu este deloc uşor să fie diferenţiaţi
după parametrii prezentei lor durate de evoluţie. Reţinem că un agent
cronic are o evoluţie eminamente progresivă şi că progresul realizat cu
remedii nu se mai înregistreză după un timp oarecare. Aici este debutul
autoexperimentelor lui Hahnemann şi observaţia existenţei unor
inter-relaţii între afecţiuni.
Bolile
se vindecă mergând în ordinea inversă a dezvoltării lor, simptomele cele
mai recente fiind primele care vor dispare şi cele mai anterioare
reproducându-se ultimele (retrogradare simptomatică ce trebue
deosebită de agravarea centripetă progresivă a evoluţiei morbide).
A
determina ceea ce a avut loc cel mai la început
într-un caz clinic, ca de exemplu, o erupţie suprimată (de un tratament
intempestiv), va permite să se definească un debut posibil de boală
cronică. Agravarea centripetă şi progresivă a unei evoluţii morbide se
însoţeşte invariabil de declinul bolnavului. Dacă ameliorarea nu
interesează decât simptome mai mult sau mai puţin superficiale, atunci
este vorba numai de o paliaţie şi nu de vindecare. Este preferabil,
adesea, să informăm bolnavul despre aceasta.
Reapariţia
unei vechi erupţii, regresiunea adevărate maladii, ordinea inversă a
simptomelor morbide sunt garanţiile bunei evoluţii. Absenţa lor trebue să
invite la o foarte mare prudenţă. Bineânţeles, trebue să încurajăm
pacienţii pentru a nu modifica aceste reapariţii ale simptomelor, şi mai
ales erupţiile. Să nu precupeţim efortul de a atrage în mod suficient
atenţia pacienţilor asupra supresiilor şi camuflării simptomelor. Să nu ne
încredem niciodată în faţa "minunilor terapeutice" şi "ameliorărilor
extraordinare". Fiecare situaţie trebue analizată cu grijă şi în linişte.
Câteodată este mai judicios să ne mulţumim de a încuraja bolnavul să ducă
o viaţă mai sobră, cu mai puţine excese de orice fel, pentru a observa în
final revenirea şi apoi dispariţia simptomelor. Este momentul de a
verifica dacă acestea sunt cu adevărat cele ale debutului bolii.
Procesul
de vindecare naturală este acea situaţie în care se realizează într-un fel
o reîntoarcere înapoi, trecând gradat prin toate etapele deja traversate,
până la manifestările Psorei în aceste forme primitive obiective. Toate
afecţiunile cutanate sunt determinate dintr-o aceiaşi cauză fundamentală,
şi vor retrograda sub influenţa unui tratament aplicat după legile şi
principiile homeopatiei. Unele afecţiuni cronice avansate şi complicate,
în stadiul organic, marchează uneori momente de oprire din evoluţia lor
spre vindecare, starea bolnavului rămânând staţionară. Apariţia unei
dermatoze este un semn favorabil, însemnând eliberarea organelor interne.
Scopul
medicinii alopate este de a face să dispară sistematic tot ce se prezintă
la exterior. Această suprimare antrenează cu ea considerabile daune,
pentrucă manifestările sunt din ce în ce mai complexe, an de an, din
generaţie în generaţie. Încercând să înţelegem acest lucru, grupând toate
aceste noţiuni de o cauză fundamentală , şi de rezultatele ei patologice
în diferite localizări, ne vine mult mai uşor să studiem toate aceste
procese morbide de la debutul şi până la sfârşitul lor.
|
