|
După studierea
paragrafelor 1 - 70 din Organon, în care sunt abordate
principiile homeopatiei, mai sunt trei probleme de abordat care se referă
la aplicarea terapeutică a acestei teorii.
1)
Mijloacele de a obţine informaţiile necesare privind o
boală, pentru a întreprinde cura acesteia, respectiv stabilirea de
criterii morbide care să permită înţelegerea atât a bolii în general cât
şi a bolnavului în particular. Este vorba în special de a stabili în
detaliu natura şi diferenţa dintre bolile acute şi bolile cronice.
2)
Descoperirea puterii patogenetice a medicamentelor,
instrumente ale vindecării, trece prin studiul Materiei Medicale şi prin
cunoaşterea edificiului său stabilit pe baza faptelor reale.
3)
Maniera de a aplica medicamentele pentru vindecarea
bolnavului, sau farmacoterapia individuală.
Aceasta
însemnează examinarea tuturor metodelor terapeutice posibile, în vederea
adoptării metodei optime. Studiul raţional, ştiinţific şi aprofundat al
tuturor acestor puncte conduce spre Ştiinţa şi Arta de a vindeca.
Sigur,
cunoaşterea clasificării bolilor este utilă. Trebue stabilit un diagnostic
de tip alopatic, toate rezultatele morbide trebuind să fie raportate şi
descrise cu precizie. Totuşi, pentru alegerea remediului, diagnosticul
acesta al bolii capătă un rol secundar. Este imposibil ca un homeopat să
prescrie în funcţie de un termen atât de impersonal (sciatică, angină,
etc...), fără caracterele proprii ale afecţiunii, fără esenţa acestei
boli. Cunoaşterea naturii individuale a fiecărei boli este deci absolut
indispensabilă pentru o prescripţie.
Există
două genuri de boli : boli acute şi boli cronice.
Primele,
care cer studiu mai puţin lung şi mai puţin dificil, evoluează în trei
stadii : prodromal ; urmat de evoluţie - şi în fine, de descreştere când
are loc restabilirea sănătăţii, sau declinul propriu zis al bolnavului,
respectiv decesul, dacă boala se agravează. Aceste boli acute sunt de
natură contagioasă sau infecţioasă şi durata lor este limitată.
Secundele
prezintă o perioadă prodromală, o perioadă de progres, dar nu sunt urmate
de aceea de declin : afecţiunea cronică prezintă un aspect de suferinţă
continuă, persistentă, neîncetată, căreia numai moartea îi pune capăt.
Cel
care suferă de o indigestie serioasă, urmată de vomismente, fără
complicaţii, prezintă doar o simplă indispoziţie, o uşoară alterare a
stării de sănătate. Bolile propriu zise, dobândite sau ereditare, sunt
cele care evoluează din profunzimea organismului până spre părţile cele
mai exterioare. Cauzele patogene ţin de afluxul unei esenţe de origine
imaterială. Fiecare din aceste boli prezintă perioada sa prodromală,
perioada evolutivă cu simptomatologia ei proprie, patognomonică, după
şcoala alopatică. Cunoaşterea acestor simptome din punct de vedere
nozologic, sau în scopul schimbului de idei, este
în mod cert utilă, dar acest nume prea generic nu are nicio utilitate pe
plan terapeutic. În acest scop, al vindecării pe care îl propune
homeopatia, trebue să renunţăm la el, cu excepţia cazului când avem nevoie
de precizări corespunzătoare în alegerea finală a remediului curativ. În
homeopatie, înainte de toate, contează simptomatologia individuală a
pacientului.
În
timpul unei epidemii, bineînţeles că este necesar
să se cunoască boala, pentru a putea lua măsurile necesare de protecţie
corespunzătoare, ce se impun în rândul celor din anturaj, dar
este tot atât de necesar să stabilim şi diagnosticul terapeutic. În
terapeutica homeopatică, a te preocupa de al doilea punct, adică de
remediul de care are nevoie bolnavul, este mai important. Odată ce prima
doză de remediu a fost administrată, urmează să aflăm ce trebue făcut
favorabil pentru cei din anturaj.
Diagnosticul
este o artă care nu poate fi privită cu uşurinţă, instruirea medicului cu
privire la natura bolilor este o exigenţă, atât faţă de dreptul de a
cunoaşte ce tablou clinic au bolnavii şi familiile lor, cât şi din punctul
de vedere al nevoilor de izolare, sau de protecţie şcolară, eventuale.
În
bolile cronice, există anumite manifestări care seamănă în mod straniu cu
cele ale bolilor acute : aceste episoade, luate
izolat mai întâi, şi care recad în loc să evolueze spre vindecare, sunt de
bună seamă cele care aparţin clasei bolilor cronice.
Tulburările persistente care rezultă din dereglarea modului
de viaţă, din excese de toate felurile, se ivesc dintr-o problematică mai
profundă "psorică", latentă, şi constitue bolile temporare. Fără
acest fond cronic, aceste atacuri episodice n-ar putea produce acele boli,
nici lua forma unei boli acute. Acest fond cronic
stă la baza acestor pusee repetate şi subite, fără prodrom, fără progres,
fără declin.
Caracterul
general al afecţiunilor acute este tendinţa lor către vindecare şi
dinamica lor regresivă, în timp ce afecţiunile cronice au, din contră, o
tendinţă evolutivă, progresivă şi continuă, mai profundă.
Trei
mari miasme "psora", "sicoza", "lueza",
trebue studiate. Cazurile cele mai
grave şi cele mai serioase sunt cele în care tabloul clinic este
complicat, în parte sau în totalitate, de semne de intoxicaţie
medicamentoasă. Trebue mai întâi să reuşim să eliminăm efectul drogurilor
absorbite, înainte de a putea spera să putem studia această problematică
profundă. Toate aceste violente procedee alopatice ating profund specia
umană, şi consecinţele lor pot dura toată viaţa. Efectele insidioase şi
reacţiile tardive asupra economiei umane, toată această serie de
simptome medicamentoase cronice, sunt consecinţa acestui fel de medicament
cu efect imediat, rapid şi vizibil, efect care nu este, în fapt, decât o
camuflare a bolilor şi o iluzie înşelătoare.
Organon
§ 74
"Trebue
din păcate să ţinem cont încă de multele boli
cronice, aceste afecţiuni artificiale atât de răspândite, pe care alopaţii
le fac să se nască prin folosirea prelungită de medicamente eroice în doze
excesive şi mereu tot mai crescute (...)
Toate aceste mijloace slăbesc
fără milă forţa vitală, şi, dacă ea nu sucombă din această cauză, ele
continuă să acţioneze puţin câte puţin şi în mod particular prin acţiunile
specifice fiecăreia din ele, alterând ritmul său normal (al forţei vitale)
în aşa măsură încât, pentru a se apăra de astfel de atingeri ostile, este
obligată să modifice din structuri organismul, să stingă sau să exalteze
peste limite sensibilitatea şi excitabilitatea, în mod dezordonat, să
dilate sau să contracteze, să ramolească sau indureze anumite părţi, să
provoace ici, colo, leziuni organice, într-un cuvânt să ducă la mutilări
atât în interior cât şi în exterior. Nu-i mai rămâne, închipuiţi-vă, nicio
altă resursă de a feri viaţa de o distrugere totală, în faţa atacurilor
neîncetate pe care le dezvoltă aceste puteri atât de distructive."
|
