|
Gradul
de atenuare (dinamizare), repetarea dozei (doză în sensul
unei prize), şi receptivitatea organismului fac obiectul studiului din
acest capitol.
Organon
§ 30
"Medicamentele,
fără
îndoială, în funcţie de
felul cum noi le schimbăm doza, par să aibă o putere de
a dezacorda echilibrul corpului uman, mult superioară aceleia a stimulilor
morbizi naturali ; căci bolile naturale sunt vindecate şi învinse
de astfel de medicamente adecvate."
Organon
§ 31
"Forţele
ostile, atât fizice cât şi morale, care afectează
viaţa noastră şi pe care le numim influenţe morbide, nu posedă în mod
absolut facultatea de a altera sănătatea ; noi nu cădem bolnavi, sub
influenţa lor, decât atunci când organismul nostru este suficient de
predispus să recepţioneze efectele acestor cauze morbide şi se lasă
afectat de ele de aşa manieră încât senzaţiile pe care le manifestă şi
acţiunile pe care le execută sunt diferite de cele care au loc în mod
normal. Aceste forţe nu fac să se ivească boala, nici la toţi indivizii,
nici chiar la acelaşi individ întotdeauna."
Organon
§ 32
"Altfel,
însă, se întâmplă în cazul forţelor morbide artificiale pe care le numim
medicamente. În acest caz, un medicament veritabil acţionează asupra
tuturor oamenilor,
întotdeauna şi în orice împrejurare,
inducându-le simptomele lui proprii, printre care unele pot fi net
resimţite când sunt date doze suficient de puternice ; astfel încât, în
orice moment şi de o manieră absolută, orice organism uman viu, ori care
ar fi el, este atacat sau, cum s-ar spune, este inoculat de o boală
medicamentoasă; ceea ce, cum am afirmat mai sus, nu se întâmplă la fel în
cazul bolilor naturale."
Terapeutul
ştie că acţiunile cauzelor morbide sunt de ordin infinitezimal, imaterial.
El poate lua în consideraţie corespondenţa care există între planul de
acţiune al remediului curativ şi cel al cauzei morbide, el trebue să ştie
dece nu trebue dată decât o singură doză şi cunoaşte când anume
receptivitatea este satisfăcută.
Pentru
imbolnăvire ( deci, de asemenea şi pentru
vindecare), organismul primeşte exact atât cât este
necesar (suficient) pentru a fi inoculat acel influx morbid.
Cauzele morbide se scurg totdeauna într-o zonă de mai mică rezistenţă. În
cazul când apare o rezistenţă, când organismul reacţionează, influxul
încetează. Din fericire, la începutul bolilor, există o asemenea
rezistenţă la acest influx. Fără aceasta, progresarea neîncetată a cauzei
morbide ar distruge organismul uman. Imediat ce receptivitatea este
satisfăcută, apare încetarea cauzei şi circumstanţele morbide nu se mai
dezvoltă.
Noi
posedăm, în remediile homeopatice, o armă cu putere mai mare asupra
fiinţei umane decât cea a cauzelor morbide. Omul nu contractează bolile
decât pe anumite planuri şi în anumite condiţii (circumstanţe). El nu
poate în mod voluntar, nici să controleze deversările asupra lui,
respectiv influxurile cauzelor morbide, nici să reziste în faţa lor. Din
fericire, organismul încetează de a mai fi receptiv şi anularea acestei
receptivităţi face să înceteze influxul morbid.
Procesele
sunt aceleaşi şi pentru contagiune şi pentru vindecare, cu următoarea
diferenţă importantă : în mod fericit în terapeutică este posibil de a
schimba planul de dinamizare, ceea ce permite o adaptare avantajoasă (a
remediului) la diferitele grade de receptivitate ale bolnavului.
Variaţiei
acestei receptivităţi a indivizilor i se datorează, în mod precis, faptul
că, în faţa aceleiaşi cauze morbide,
unii sunt protejaţi iar alţii cad victime. Cel care cade bolnav este
sensibil la cauza morbidă, în măsura în care el se află pe acelaşi plan ca
şi boala şi după gradul de atenuare mai mult sau mai puţin marcant al
cauzei în momentul contagiunii. Gradul de sensibilitate este în raport cu
cel al cauzei morbide, în momentul când cedează bolii. Nu acelaşi lucru se
întâmplă cu medicamentele, pe care le putem modifica cum vrem si ca urmare
le putem face să corespundă în calitate cu receptivităţile variabile ale
fiinţelor umane (§
30).
Un remediu
încetează de a mai fi homeopatic atunci când simptomele care l-au pus în
evidenţă (care l-au cerut) se schimbă. Repetat, el nu va mai putea acţiona
decât pe un plan diferit (de cel căruia i-a corespuns în cazul primei
prescripţii) şi dacă, cu toate acestea , el face ceva, acest ceva va fi
într-o direcţie negativă, depresivă. Orice cantitate, cât de minimă ar fi,
care depăşeşte nevoile receptivităţii, este un excedent, cu potenţial
dăunător. Ea nu este nici homeopatică nici de dorit.
Ceea
ce este corespunzător, deci suficient pentru a efectua o schimbare,
constitue tot ce poate fi mai homeopatic, iar când anumite schimbări au
fost efectuate, atunci medicul trebue să aştepte. Atâta vreme cât efectul
bun persistă, după ce a fost declanşat, trebue să ne abţinem şi să stăm în
expectativă.
Contagiunea
procedează în acelaşi fel şi imediat ce o boală începe, receptivitatea
pentru o altă boală încetează. Are loc o schimbare care protejează
organismul şi împiedică orice altă cauză morbidă ce urmează şi încearcă să
mai pătrundă. O repetare mai frecventă a remediului este inutila,
ineficace şi fără rost. Cu excepţia unor subiecţi robuşti şi viguroşi care
o pot suporta, cea mai mare parte dintre bolnavi nu fac decât să se
agraveze printr-un astfel de procedeu şi reacţia lor favorabilă deja
declanşată este inhibată printr-o astfel de repetiţie. Mai rău, subiecţi
foarte receptivi pot suferi grele consecinţe prin repetiţia intempestivă a
remediului. Organismul nu poate fi afectat decât de bolile faţă de care
este receptiv, în timp ce omul poate varia dinamizările şi dozele după
bunul lui plac. Tocmai graţie acestui fapt putem totdeauna obţine
rezultate.
Cauzele
morbide nu pot afecta sănătatea decât în anumite condiţii limitate, adică
în cadrul receptivităţii organismului (§ 31). Orice
boală naturală trece mai întâi printr-o perioadă de progres, apoi de
declin, perioadă în timpul căreia bolnavul nu mai este vulnerabil, până
când se produce o nouă modificare. Un răgaz este astfel necesar. Se petrec
o serie de fenomene într-o ordine anume, în ciclu, şi se ajunge la o
schimbare a status-ului său, pentru ca după aceea un individ să devină din
nou receptiv la aceiaşi boală.
În
ceea ce priveşte vindecarea, totul ne face să credem că o doză anumită
dintr-un remediu parcurge de asemenea un ciclu şi are o durată bine
determinată de acţiune. Este numai o aparenţă faptul că remediul pare să
acţioneze continuu din momentul în care a fost absorbit. În realitate este
nevoie să se scurgă un interval timp, inainte de instalarea unei noi stări
de receptivitate. Adică, trebue din nou să insistăm : de fiecare
dată când un remediu încetează de a mai fi homeopatic, este absolut inutil
de a-l repeta mai mult timp. El n-ar putea acţiona asupra bolnavului decât
printr-o receptivitate artificială, anumiţi bolnavi hipersensibili
prezentând totdeauna o receptivitate marcată la dinamizările inalte.
În
timpul unei stări acute, bolnavul şi-a satisfăcut receptivitatea în faţa
contagiunii, adică receptivitatea sa morbidă este saturată, şi deci cauza
bolii nu mai poate avea priză asupra sa : el este imunizat contra oricărei
acţiuni suplimentare a aceluiaşi flux morbid. Când medicamentul încetează
de a fi homeopatic, bolnavul nu mai posedă nicio imunitate contra acţiunii
mai profunde a puterii sale farmacodinamice, din cauza posibilităţii de a
varia scara dinamizărilor acestui remediu. În plus, orice dinamizare dată
bolnavului dincolo de propriul său grad de receptivitate (faţă de remediu)
poate să-i producă prejudicii.
Organon
§ 33
"Rezultă
deci incontestabil, din toate observaţiile, că organismul uman are mult
mai mare înclinare de a se lăsa dereglat (dezacordat) de puterile
medicinale decât de influenţele morbide şi de miasmele contagioase ;
sau, ceea ce este acelaşi lucru, că influenţele morbide nu au decât o
putere subordonată, aceasta fiind adesea legată chiar de factori foarte
condiţionali, de a provoca boli, în timp ce agenţii medicinali au o putere
absolută, directă şi infinit superioară de a afecta sănătatea omului."
Folosirea
nechibzuită a unei imense varietăţi de produse farmaceutice generează cele
mai mari complicaţii, din cauza cărora bolnavii pătimesc şi care sunt
ascunse de prelungirea vieţii pe pământ. Acumularea
acestor droguri la astfel de bolnavi poate provoca o dereglare care
subsistă întreaga viaţă şi vor trebui, poate, ani întregi de prescripţii
judicioase pentru a ajunge să se restabilească ordinea şi să se revină la
starea cea bună.
Pentru
a putea vindeca, medicamentele trebue să fie capabile de a provoca, la
fiinţa umană, o boală artificială asemănătoare aceleia care trebue
vindecată (§ 34). Boala artificială poate să
prezinte un grad de intensitate mai ridicat decât boala zisă naturală.
Această intensitate, acest lucru subtil, mai intern, mai profund, se
apropie de starea iniţială a materiei. Ea are un raport direct
proporţional cu puterea esenţei primitive. Cauza bolii, ca şi cea a
vindecării, stă în însăşi interiorul şi în intimitatea esenţei primitive,
în starea sa ascunsă (subtilă) şi incorporală (imaterială). Efectele nu
sunt decât urmarea cauzelor şi chiar dacă bacteriile sunt ele însele cauze
(infecţioase), cauza eficientă, primordială, nu rezidă în microbi :
microbii, ei-însişi, au o cauză.
|
