|
Este
raţional să considerăm
că dispariţia cauzei
merge mană în mână cu dispariţia totalităţii simptomelor pe care ea le-a
provocat.
Organon
§ 17
"Vindecarea
care urmează dispariţiei întregului ansamblu de semne şi injurii
perceptibile ale bolii, având în acelaşi timp ca rezultat şi dispariţia
modificării interioare pe baza căreia aceasta din urmă (boala) s-a
declanşat, adică, în toate cazurile aceasta constituind distrugerea
intregii boli, este clar că, aşa stând lucrurile, medicul nu are decât să
înlăture suma simptomelor pentru a face să dispară simultan şi schimbarea
interioară a corpului şi astfel să înceteze dezacordul morbid al forţei
vitale, adică să fie distrusă întru-totul, boala-însăşi. Căci, a
distruge boala, este a restabili sănătatea, primul şi unicul scop al
medicului pătruns de importanţa misiunii sale, care constă în a ajuta
aproapele său şi nu în a se deda la pălăvrăgeli pe ton dogmatic."
Din
contră, suprimarea unui organ oarecare prin care se manifestă boala, nu
prevesteşte niciodată vindecarea. Se observă imediat o continuare a bolii
şi o degradare progresivă. Aceste rezultate patologice trebue considerate
ca un fel de "supape". Existenţa lor, provizorie sau definitivă, sau
dispariţia lor, este un punct important de discutat. Atâta timp cât
cauzele iniţiale nu sunt integral eliminate, dispariţia permanentă a
totalităţii simptomelor nu este sigură.
Teoriile
superficiale, discuţiile dogmatice, termenii tehnici sofisticaţi nu-şi au
locul în acest domeniu, şi metodologia homeopatiei trebue explicată în
limbajul cel mai simplu.
Expresia
"totalitatea simptomelor" are
o semnificaţie foarte întinsă, şi reprezintă tot ce este esenţial bolii şi
fiecărei facultăţi perceptibile la exterior a fiinţei umane. Ea este cea
care permite medicului să individualizeze bolile şi remediile. În cadrul
acestei totalităţi, o mică cantitate de simptome ar putea fi lăsate la o
parte, fără ca prin asta să se creieze prejudicii, nici să se modifice
rezultatele. Esenţialul, trăsăturile caracteristice, imaginea tipică a
bolii, trebue să fie prezente pentru că ele constitue singurele indicaţii
pentru alegerea remediului.
Uneori,
observarea numai a
câtorva simptome, poate permite unui practician foarte experimentat, să
sisizeze rapid această totalitate. A prescrie, însă, în acest fel,
poate duce adesea la eşec, sau cel mult la rezultate
parţiale. Timpul este un aliat pentru a putea cunoaşte pe cineva pe care-l
întâlneşti pentru prima dată : să observi obiceiurile sale, modul său de
viaţă, şi să-l vezi cum se comportă la treabă, toate cer psihologie şi tact pentru a
câştiga încrederea pacientului, mai ales în cazurile în care el crede că
are motive justificate de a păstra anumite secrete.
Organon
§ 18
"Acest
adevăr incontestabil că, înafara ansamblului de simptome,
nu este nimic de găsit (detectat) în cazul bolilor, care să fie
susceptibil de a exprima semnalele lor de ajutor, noi trebue să tragem
concluzia că nu putem avea deloc alte căi, de a indica remediul, decât
suma simptomelor observate în fiecare caz individual".
După
ce am avut în vedere simptomele în ansamblu, trebue trecut la examinarea
lor atentă şi minuţioasă, rând pe rând (individual), înainte de a le clasa
ca simptom general, local sau caracteristic (anormal - vedeţi capitolul
privind "valoarea simptomelor").
Organon
§ 19
"Bolile
nefiind, deci, decât schimbări în starea generală a omului, care se anunţă
prin semne morbide, şi vindecarea nefiind posibilă decât numai prin
conversia stării de boală în cea de sănătate, înţelegem cu uşurinţă că
medicamentele n-ar putea vindeca bolile, dacă ele n-ar fi dotate cu
facultatea de a schimba starea generală a omului, constând în senzaţii şi
acţiuni, şi că numai în această facultate stă virtutea lor curativă."
Medicamentul
trebue să efectueze schimbările din economia fiinţei umane, altfel nu
putem pretinde că el vindecă. Dacă este prea înalt dinamizat, şi nu
corespunde planului sensibilităţii morbide a omului bolnav, el nu va
efectua vindecarea. Există totuşi o mare largheţe de acţiune graţie scării
de dinamizare medicamentoasă, care este rar prescrisă greşit. Este
excepţional cazul când dinamizarea remediilor poate fi prea ridicată, mai
adevărat este faptul că adesea se alege o dinamizare mai ridicată decât
este necesar. Starea receptivităţii bolnavului trebue avută în vedere.
Organon
§ 20
"Nu
se poate recunoaşte ca atare, numai prin eforturile inteligenţei, această
forţă imaterială ascunsă în esenţa intimă a medicamentelor, cea care îi
conferă facultatea de a modifica starea corpului uman şi prin aceasta
chiar de a vindeca bolile. Numai prin experienţă, prin observarea
efectelor pe care ea le produce acţionând asupra stării generale a
economiei, putem ajunge să o cunoaştem şi să ne facem despre ea o idee
clară."
Nu
există decât o singură manieră de a descoperi efectele unui remediu asupra
organismului uman : să-l administrăm mai multor persoane şi să notăm
simptomele pe care aceştia le reclamă, ele fiind manifestările proprii ale
remediului respectiv.
Cu
toate acestea este necesar să ştim, în prealabil, că drogurile au efecte
mai mult sau mai puţin toxice şi că pot să îmbolnăvească un individ
sănătos, şi după aceea să ştim de asemenea să recunoaştem starea morbidă
pe care ele o reprezintă (îmbracă). Niciun medicament n-ar trebui prescris
de un medic homeopat dacă nu a fost în prealabil experimentat cum se
cuvine, pe individul sănătos, astfel încât fizionomia medicamentoasă,
reprezentând simptomatologia sa, să reflecte în mod fidel şi complet
trăsăturile sale. Este ruşinos şi în acelaşi timp, scandalos, pentru
profesiunea homeopatică de a constata că există în farmacii un atât de
mare număr de remedii zise homeopatice, sub formă de specialităţi,
recomandate pentru cutare sau cutare boală, fără nicio investigaţie
privind posibilele lor proprietăţi, şi care, sunt recomandate de un doctor
X, în urma părerii unei oarecare persoane, care l-ar fi folosit pe
diferite motive.
Orice
remediu prescris trebue să fi fost experimentat, iar de la acest principiu
nu se face nici o excepţie.
Acele
remedii care au fost experimentate cel mai complet sunt cunoscute sub
denumirea de policreste. Altele, experimentate mai parţial, pot totdeauna
face obiectul unor studii ulterioare. Când întâlnim o substanţă care a
produs un anume simptom, trebue să ne oprim şi să-l studiem,
ca o sursă de informaţii pozitivă şi preţioasă. Numai în
felul acesta Materia noastră medicală devine un instrument stabil şi un
ghid sigur şi ştiinţific pentru prescripţie.
|
