În
paragrafele 21-25, Samuel Hahnemann precizează
una din marile legi specifice ale homeopatiei.
Care
este particularitatea metodei homeopatice ? Obiectivul său
: vindecarea bolnavului de o manieră permanentă,
fără a tinde să stabilească o altă stare care să
fie mai rea decât prima. Să depăşească ameliorarea momentană şi
provizorie, să producă schimbări în economia umană care să nu prejudicieze
bolnavul şi totdeauna să-i lase neatinsă capacitatea de a-şi exprima
simptomele, ferindu-l de suferinţe ulterioare, după o prescripţie
judicioasă : toate aceste obiective sunt la antipodul folosirii
medicamentelor alopatice.
În
paragraful următor, Legea Similitudinii este
enunţată de o manieră formală şi imuabilă:
Organon
§ 26
"Acest
fenomen se sprijină pe legea naturală a homeopatiei, lege nerecunoscută
până în prezent, cu toate că era uneori vag bănuită, şi care a fost
dintotdeauna la baza adevăratei vindecări, ştiindu-se că o afecţiune
dinamică, în organismul viu, este stinsă în mod durabil de una mai
puternică, dacă aceasta, fără a fi de aceiaşi speţă cu ea, i se aseamănă
mult prin felul în care ea se manifestă."
Folosirea
corectă a legii similitudinii, astfel formulată, permite să se distingă
vindecarea homeopatică de alte "aşa-zise vindecări" care nu sunt decât
camuflaje şi supresiuni morbide. Această lege guvernează metoda
homeopatică.
În
paragraful 26, cuvintele "mai puternică" trebue
înţelese literal dar mai ales ca spirit şi în sensul lor profund.
Este vorba aici de un alt mod de gândire (domeniu non-material) unde
forţa, intensitatea, puterea, sunt expresii cu sens mai intim, mai
profund, mai ascuns (subtil). Acestea sunt atribute de prioritate, de la
origine până la deznodământ. Cu cât "ceva" este mai interior, cu atât acel
ceva merită numele de "puternic", deoarece el acţionează mai profund şi
deci se apropie cu atât mai mult de substanţa primitivă. El înseamnă, dacă
luăm intensitatea drept cauză, ceva mult mai elevat (superior) şi mai
interior, mai evoluat în subtilitate şi fineţe : aceasta este o problemă
de calitate şi nu de cantitate. Cuvântul "puternic" se extinde de asemenea
şi în sensul profunzimii şi tocmai de aceea medicamentele sunt dinamizate,
diluate şi supuse unor sucusiuni din ce în ce mai viguroase, pentru a se
atinge miezul (focarul) în care rezidă energia.
Pe
un plan pur material, un remediu se subţiază în cursul dinamizării. Pare
paradoxal să concepi că un remediu devine din ce în ce mai puternic atunci
când el este atenuat (diluat), când substanţa sa materială este rarefiată
; şi totuşi exact aşa se întâmplă.
Prima
condiţie se vrea ca boala artificială să fie asemănătoare, iar apoi
suficient de "puternică" pentru a anihila boala naturală. Cu cât ea va fi
mai puternică, cu atât suntem în drept de a ne aştepta la rezultate certe
(manifeste). Acelaşi lucru se întâmplă cu intensitatea luminii soarelui,
mai puternică, mai pură, mai dinamică decât toate celelalte surse, care
vor păli sau dispare în proximitatea sa.
Este
esenţial, când administrăm medicamentul, să ţinem cont de atenuarea sa :
Organon
§ 27
"Puterea
curativă a medicamentelor se bizuie deci pe proprietatea pe care ele o au
de a face să se nască simptome asemănătoare cu cele ale bolii şi care
depăşesc în forţă pe cele ale acesteia din urmă. De unde deducem că boala
nu poate fi distrusă şi vindecată în mod sigur, radical, rapid şi durabil,
decât cu ajutorul unui medicament capabil de a provoca la un om sănătos,
ansamblul de simptome cele mai asemănătoare totalităţii propriilor sale
simptome, şi în acelaşi timp dotat cu o energie superioară aceleia pe care
ele o posedă."
Acest
plan de dinamizare trebue să facă obiectul unui studiu aprofundat şi
trebue să fie cel mai asemănător cu cel al cauzei morbide. În experimentul
pe omul sănătos, un drog provoacă o cantitate de simptome. La un bolnav
prezentând aceleaşi simptome, acestea din urmă vor putea să nu fie
modificate dacă nu există acelaşi raport de
similitudine sau de receptivitate faţă de medicamentul folosit, ca ale
celui care a fost experimentat.
În
paragraful
29, Hahnemann propune o interpretare a Legii vindecării:
Organon
§ 29
"Orice
boală care nu aparţine exclusiv chirurgiei, neprovenind, după felul cum se
petrec senzaţiile şi acţiunile, decât dintr-un dezacord particular al
forţei noastre vitale, va trebui, pentru vindecarea homeopatică a
acestei forţe vitale dezacordate de o boală naturală, ca remediul ales
după similitudinea simptomelor să producă o afecţiune artificială
asemănătoare bolii naturale, dar puţin mai puternică, o afecţiune care se
va substitui, ca să spunem aşa, bolii naturale care este totdeauna mai
slabă. Cedând astfel impulsiunii instinctului, forţa vitală care nu mai
este bolnavă decât de afecţiunea medicinală, dar agasată puţin mai
mult de aceasta, se găseşte obligată să folosească mai întâi energia sa
contra acestei noi boli ; dar întrucât acţiunea puterii medicinale care o
dezacordă este de durată mică, ea (forţa vitală) nu întârzie să triumfe,
în aşa fel încât, debarasată de acum mai întâi de boala naturală, ea
va fi acum eliberată de asemenea şi de boala medicinală artificială
substituită celei dinainte şi prin urmare va fi capabilă de a readuce la
viaţă organismul pe calea sănătăţii. Această ipoteză, care este foarte
veridică, se bizuie pe cele ce urmează" .
El
(Hahnemann) o sugerează ca o explicaţie extrem de veridică, dar nu-i dă
prea multă importanţă. Nimeni nu este obligat să ţină cont de ea.
|