ESENTA ORIGINALĂ

     Acest capitol mai abstract ne prezintă energia vitală şi ne expune filozofia acesteia.

     Organon § 9

     "În starea de sănătate, forţa vitală care animă în mod dinamic partea materială a corpului exercită o putere nelimitată. Ea întreţine toate părţile organismului într-o veritabilă armonie vitală, sub raportul afectivităţii şi activităţii, în aşa fel încât spiritul dotat de raţiune care sălăşluieşte în noi poate folosi liber aceste instrumente vii şi sănătoase pentru atingerea înaltului scop al existenţei noastre."

     Ideea de origine şi conceptul de energie vitală s-au ivit din cadrul ştiinţelor zise oficiale. Există o substanţă, sau esenţă imaterială, care, în forma iniţială, este una din variatele stări ale materiei. Care ar fi caracterul şi calitatea acestei energii vitale ?

     Energia este ceva substanţial, dotat cu o natură proprie. Este ideea unei forţe, unui esse, realitate vie, care posedă ea-însăşi ceva premergător, anterior, o origine înainte de începutul obiectivizări ei.

     Acest ceva substanţial este conceput ca având o finalitate şi o limită terminală. El se prezintă după tipicul unei serii în care cauzele se tot înlănţuie şi antrenează efecte. Este însăşi concepţia şi natura profundă a influxului, ca şi a noţiunii de perpetuitate care se văd avansate aici.

     Această idee de succesiune neîntreruptă de la o origine, trecând prin faze intermediare, până la rezultat (împlinirea sa), este chiar fundamentul gândirii. Se poate simbolic gândi în termeni de lanţuri, de verigi, de interdependenţa care există de la prima până la ultima verigă. Nu există ruptură în niciun punct oarecare al acestui lanţ, şi prin urmare, există un raport necesar ale lucrurilor între ele, o unitate care reuneşte toate lucrurile, un flux continuu între ele.

     Fiinţa umană este concepută cu un scop, ea este precedată de un influx, supus acestuia în mod constant şi continuu de la origina sa, influx graţie căruia el subsistă. Nu există nimic care să nu conţină această forţă activă în permanenţă, care să nu-i menţină durata: este vorba chiar de o esenţă foarte puternică şi dotată cu inteligenţă.

     Spre deosebire de raţionamentul materialist, raţionamentul homeopatic recunoaşte existenţa unei esenţe, supremă, înaintea tuturora, izvorul din care derivă toate celelalte. Există o serie (înşiruire) întreagă care merge de la imaterial până la materia cea mai intimă şi cea mai diferenţiată, ca într-un lanţ neîntrerupt. La cel mai mic hiatus, continuitatea încetează de a mai exista.

     Două lumi se înfăţişează minţii noastre: cea a gândirii şi cea a materiei, cu alte cuvinte cea a esenţei imateriale şi cea a substanţei materiale. Orice lucru făcut de mâna omului se deteriorează şi sfârşeşte prin a cădea în ruină. Cele care sunt săvârşite de influxul vital sunt ordonate şi armonioase în timp şi în eternitate.  

Esenţei universale i se atribue zece calităţi :

     1) Inteligenţa formatoare : această activitate inteligentă guvernează procesul evolutiv al tuturor regnurilor: animal, vegetal, mineral. Ea conferă oricărui lucru existenţa sa proprie (caracterele sale distinctive, identitatea sa, afinitatea sa specifică), şi fiecare lucru transmite, perpetuează, starea sa primitivă. 

     Aşa se întâmplă şi cu omul, care e parcurs de un influx continuu de la naştere până la moarte. Supus legilor influxului, omul păstrează liberul-arbitru de a se menţine într-o stare de ordine şi de armonie, de a adopta o atitudine contrară, sau, dacă asta îi place, de a abandona orice raţiune.

     2) Această esenţă este expusă unor variaţii, ea poate să se manifeste de o manieră ordonată şi armonioasă sau nu, şi omul, prin al său liber-arbitru, poate fi chiar el cauza acestei dezordini. 

     3) Esenţa poate pătrunde masa unui obiect material, fără a-l dezorganiza şi fără a-l deplasa. Esenţa primitivă există în toate formele concrete în stare de creştere fără să perturbe, nici să deplaseze, nici să altereze materia.

     4) Esenţa originală domină şi controlează corpul pe care-l ocupă. Fără această energie corpul nu poate nici să gândească, nici să acţioneze. Energia derivată din această esenţă menţine toate lucrurile în ordine. Ea întreţine în mod armonios toate funcţiile organice, ca şi perpetuarea formelor şi proporţiilor, în fiecare animal, vegetal sau mineral. Esenţa este o veritabilă sursă de cooperare între toate lucrurile, de coordonare şi reglare a voinţei, inteligenţii şi activităţii.

     5) Materia este expusă reductibilităţii (redusă în masa sa până la un punct în care nu mai rămâne decât esenţa originală) ; din contră, ea nu este expusă restituţiei. Nu stă în puterea omului de a transforma lucrurile din starea iniţială în starea finală, adică să facă esenţa primitivă să evolueze până la epilogul ei. La originea unui lucru se găseşte intenţia care l-a creat, raţiunea sa de a fi. Termenul este deja în prima verigă a lanţului, şi de asemenea în fiecare din înlănţuirile intermediare. 

     6) Specificitatea : esenţele originale nu vin niciodată să tulbure armonia substanţelor pe care le pătrund. Când substanţele primitive în armonie se combină după afinităţile lor reciproce, niciuna nu distruge baza celeilalte. Fiecare îşi conservă propria sa identitate, şi poate fi adusă la starea sa primitivă. Aceasta constitue un ansamblu de forţe menţinute în echilibru de către viaţă, esenţele originale sunt astfel supuse unele celorlalte, după finalitatea lor. Energia vitală, ea-însăşi esenţă originală, este de asemenea  sub dependenţa alteia care-i este superioară : sufletul. Aceste noţiuni de esenţă universală depăşesc noţiunile restrictive de spaţiu şi timp.

     7) Singur conceptul de calitate, de fineţe şi de micime se potrivesc pentru a califica esenţa originală. Această proprietate este la baza principiului dinamizării. Remediile acţionează curativ în diverse grade, din ce în ce mai puţin dense.

     8) Adaptarea : esenţa originală se adaptează la ambianţa ei înconjurătoare şi adaptează învelişul ei material la ce o înconjoară. Mediul exterior nu acţionează, dar reprezintă numai conjuncturi şi circumstanţe. Sufletul adaptează corpul uman la toate scopurile care îi sunt cuvenite, inclusiv cele mai elevate. Esenţa originală menţine acest corp viu însufleţit, reglează mişcările, perfecţionează funcţiile sale, domină şi conduce toate părţile sale. Cea mai mică perturbare este urmată imediat de o incoordonare.

     9) Această energie vitală este constructivă : ea întreţine în mod continu procesul său de creştere şi favorizează pe cel de regenerare. Absenţa sa însemnează distrugere şi moarte. Forma cea mai primitivă a vieţii organice este capabilă de a se reproduce, de a se mişca, de a se hrăni, şi poate fi distrusă. Această substanţă vitală este deci, în acelaşi timp, dotată şi cu proprietăţile cele mai primitive şi cu cele mai transcedentale, care o identifică. Această identitate nu poate fi demonstrată prin analiză chimică : energia vitală care o animă nu poate fi decelată, nu poate fi cântărită. Nu i se pot aplica noţiunile obişnuite de greutate, de timp sau spaţiu. 

     10) Această forţă sau Dynamis este prezentă în fiecare element inert în diferite grade şi îl identifică. Se întâmplă acelaşi lucru şi cu organismul nostru : gradele cele mai subtile (înalte) corespund voinţei şi inteligenţei, cele mai dense se adaptează ţesuturilor celor mai grosiere. Există o serie calitativă continuă care merge de la intimitatea celulară până la manifestările cele mai exterioare ale corpului uman. Fiecare celulă conţine această ierarhie care merge, grad cu grad, de la nivelul mai interior la nivelul mai exterior, de la centru la periferie. Învelişurile exterioare sunt regizate de esenţele mai puţin fine, părţile cele mai esenţiale şi cele mai intrinseci, de esenţele cele mai delicate şi mai rare.

     Gradul esenţei originale al unei substanţe inerte poate fi descătuşat şi dezvoltat printr-un procedeu de dinamizare utilizat de homeopatie. Prin acest procedeu, această substanţă poate fi divizată, redusă, şi printr-un proces continuu făcută să se adapteze la gradele din ce în ce mai ridicate şi subtile ale organismului uman. Similitudinea calitativă (stare de rafinament a materiei) poate fi obţinută, recurgându-se la infinitesimalitate şi imponderabilitate.

     Emanaţia ascunsă care înconjoară fiecare corp, îi conferă acestuia o influenţă, îl influenţează. Ceea ce, la animal, corespunde instinctului (care dirijează conduita sa şi îi permite să descopere hrana într-un fel în care omul nu o poate gasi) este analog percepţiei la om, acest sentiment interior, independent de judecată (reflexie).

     Această concepţie ocupă un loc foarte important în studiile homeopatice.

     Anumite substanţe degajează o putere incredibilă când ele se găsesc în prezenţa altor elemente care le sunt antagoniste ; din contactul lor violent şi destructiv iau naştere noi procese. Raporturile conştiente, respective şi pertinente dintre două esenţe originale, formează realmente acea atmosferă (mediu) graţie căreia se disting una de alta şi în care se evidenţiază orice afinitate şi orice repulsie dintre esenţele originale respective. 

     Există două lumi : cea a cauzelor şi cea a consecinţelor. Aceasta din urmă este fizică, obiectivă, în timp ce prima este invizibilă, cea a gândirii, care nu poate fi percepută decât prin raţionament (înţelegere) şi inteligenţă. Noi suntem, totuşi, apţi de a percepe natura intimă şi profundă a ceea ce există. Este foarte important însă de a încerca să cunoaştem şi să ştim noţiunile tuturor lucrurilor prealabile lumii fizice şi de a descoperi esenţialul celor ce se apropie de cauzele imateriale.

     Toate cauzele patologice îşi au originea lor în esenţa originală. Nu există cauză morbidă reală în substanţa materială şi concretă, care să fie luată în considerare inafara esenţei originale. Noi dinamizăm de asemenea medicamentele noastre pentru a le atenua până în punctul când ajung, printr-un fel de dezintegrare,  în starea ascunsă (subtilă) a acestei esenţe originale. Se atinge astfel acel plan care este similar planului morbid, trecându-se din planul spaţial în cel non-spaţial, adaptându-l astfel, la calitatea şi natura specifică remediului. Pentru a fi homeopatic, orice medicament trebuie să fie asemănător în calitate (dinamizare) şi în energie (comparaţie riguroasă a patologiei cu patogenezia) cu cele ale cauzei bolii.

-------------------

     Nota  Societăţii de Homeopatie din Normandia :

Noi am ezitat să reproducem această conferinţă a lui Kent. Ni se pare totuşi că ea are interesul istoric de a pune în evidenţă intruzia în modelul teoretic al homeopatiei Hahnemanniene, a unor concepte ce nu-i aparţin lui. Acest risc există încă şi în acest sfârşit al celui de al 20-lea secol.