Conferinţa nr. 4 
PRINCIPIILE ŞI LEGILE FUNDAMENTALE

    Medicul practician trebuie să se ghideze după principii fundamentale solide în munca sa de fiecare zi. Experienţa nu va putea decât să confirme faptele compatibile cu aceste principii şi legi. Fără aceste baze, există riscul de a face false-descoperiri, inclusiv în homeopatie, risc care poate conduce la pseudo-invenţii a căror durată de supravieţuire nu depăşeşte nici măcar pe cea a autorului lor.

     Organon § 3 (partea finală)

     " ....când, în sfârsit, în fiecare caz special, el cunoaste obstacolele în calea revenirii sãnãtãtii, si stie sã le îndepãrteze, astfel încât restabilirea ei sã fie durabilã, numai atunci el actioneazã efectiv de o manierã rationalã si conform scopului pe care si l-a propus sã-l atingã, numai atunci el meritã titlul de adevãrat medic."

   Trebuie să ne familiarizăm, şi să insistăm din nou asupra  noţiunii de "guvernare interioară" a fiinţei umane, pentru a sesiza cum anume ia naştere boala şi cum evoluează ea.
 

     Tot ceea ce  compune omul şi tot ce se produce în interiorul lui, depinde în primul rând de acest centru (cu localizare encefalică) care, de acolo, se întinde la periferia organismului până la părţile cele mai exterioare şi cele mai îndepărtate. Toate bolile propriu zise evoluează în sens centrifug, de la centru spre periferie. 

     "Guvernarea" umană este reprezentată mai întâi de voinţă şi de raţiune (judecată) care constitue omul intern; apoi energia vitală, care este imaterială. Boala trebuie să îşi urmeze cursul său în această ordine, dinăuntru înafară, pentru că nu există, în cazul ei, niciun fel de flux centripet.  Omul este protejat contra acestei influenţe care s-ar îndrepta de la periferie către centru. Atâta vreme cât substanţele medicamentoase nu vor fi suferit o preparare specială (dinamizare), pentru a opera în acelaşi plan subtil ca şi cauza imaterială a bolilor, ele nu vor putea să aducă omul bolnav (experimente) în condiţia de a fi vindecat (tratamente).  

     Există entităţi morbide ("miasme", pe care le vom studia mai târziu) acute şi cronice, care au drept nume "psora", "sicoza", "lueza", şi care nu au nicio tendinţă naturală spre vindecare. Aceste "miasme" sunt contagioase, acţiunea lor este centrifugă. Ele se propagă de la interior către exterior, şi deşi ele există în organe, ele sunt invizibile şi imperceptibile, inaparente. Prezenţa lor nu este viabilă decât sub o formă suficient de ascunsă pentru a putea exercita acţiunea lor asupra părţii celei mai intime a naturii fizice.

     Ceea ce reprezintă această natură intimă, profundă (voinţa sa, înţelegerea sa) nu poate fi descoperit nici cu ajutorul ochilor, nici a degetelor, nici prin alt organ senzorial, tot aşa după cum nicio cauză morbidă fundamentală nu poate fi decelată cu ajutorul microscopului. Numai prin consecinţele sale ultime, prin rezultate (efecte) boala se lasă descoperită simţurilor noastre. Ea evoluează, pe ascuns, dinăuntru înafară, din centru la periferie, şi de aceea vindecarea trebuie să fie de asemenea centrifugă.

     Nicio verigă nu trebuie să fie întreruptă. Aceste notiuni de ordine şi direcţie sunt de neclintit.  Nimic din ceea ce este exterior nu poate să se propage către interior, către partea profundă, intimă, esenţială a fiinţei umane vii şi să o facă bolnavă. Tocmai ceea ce zdruncină economia centrală în intregul ei, ceea ce  deranjează, şi pune în încurcătură "guvernul central" al sistemului nostru este cea care merită numele de boală. 

     Un deget ars, o mână tăiată, nu dezorganizează deloc sistemul vital. Centrii principali şi de comandă se mobilizează pentru a repara stricăciunile cauzate dar structura organică nu este zdruncinată. Aparenţele exterioare sunt eminamente înşelătoare şi dacă e vorba de a vedea expresia materială a unei entităţi morbide, natura sa ne scapă şi nu poate fi descoperită de niciunul din cele cinci simţuri. 

     Ceea ce ţine de un principiu care vine din centru, se derulează în conformitate cu "ordinea" supremă şi poate fi confirmat doar prin experienţe. Experienţa consolidează principiile, făcându-le de nezdruncinat. O bază solidă este absolut esenţială oricărei discipline ştiinţifice. Legea Similitudinii este stabilă, contrar omului, în special medicului.

     Un agent contaminant material şi grosier nu poate traversa bariera cutanată. Omul nu este protejat contra substanţelor imateriale decât atunci când este în perfectă stare de sănătate. Într-un moment de minimă rezistenţă, el este atins şi cade bolnav. Aceasta este natura etiologiei morbide. Totul se petrece ca şi când boala ar începe printr-o perturbare a centrului vital şi s-ar dezvolta de la centru spre periferie. A tulbura "guvernul central" este egal cu a tulbura "ordinea" şi a provoca "dezordinea" : iată ceea ce condiţionează boala.

     "Toate lucrurile (mirosuri, insuficienţe alimentare, lipsa de aer curat....) care exercită o anumită acţiune pot avea influenţe asupra organismului, el fiind în conexiune şi în conflict cu toate componentele universului, producând organismului schimbări tot atât de variate cum sunt  înseşi cauzele care le determină." (S. Hahnemann, Medicina experienţei).

     Orice boală curabilă se înfăţişează medicului prin simptome subiective şi obiective. Atunci când boala nu se declară prin niciun simptom homeopatic şi când ea progresează în interiorul economiei organismului, este vorba, foarte probabil, de o stare incurabilă. 

     Este perfect logic, pentru orice medic, să elimine la bolnavii săi toate cauzele sau lucrurile exterioare care ar putea face rău, păstrând în minte totuşi ideea că aşa ceva nu e boală.

       Organon § 4

     "Medicul este în acelaşi timp apărătorul sănătăţii, atunci când el cunoaşte lucrurile care o stânjenesc, care produc şi întreţin bolile şi care ştie să le îndepărteze de omul sănătos. "

     Cu toate acestea, toate lucrurile exterioare trebuie să fie considerate ca obstacole, fără a constitui boli, dar făcând omul mai receptiv la "miasmele" acute.

     Ceea ce întreţine boala este în mod mai deosebit în raport cu factorii exteriori (cauze ocazionale şi non fundamentale). În viaţa fiinţei umane sunt numeroase condiţiile care menţin sau favorizează o dezordine a sănătăţii. 

     Organon § 5

   "Când este vorba de a realiza o vindecare, medicul se foloseşte de tot ce poate fi ştiut în raport, fie cu privire la cea mai adevărată cauză ocazională a bolii acute, fie cu privire la fazele principale ale bolii cronice, care îi vor permite să găsească cauza fundamentală a acesteia, datorată cel mai adesea unei miasme cronice...".

     Cauza provocatoare probabilă, sau cauza ocazională, este constituită de un flux centripet "al unei substanţe invizibile şi imateriale" care se "infiltrează, apoi se fixează" pe centrii vitali. După aceea, pe cale centrifugă, ea se propagă în părţile exterioare ale economiei, creind, prin aceasta, noi dezordini. Fiecare "miasmă" are nevoie de un timp determinat, sau fază prodromală latentă, pentru a acţiona asupra centrilor vitali.  Atâta timp cât influxul se îndreaptă către centrii vitali, nimic nu ne permite să-l decelăm. Imediat ce el începe să acţioneze în mod centrifug, apar caracteristicele sale. Fiecare dintre "miasme" produce, asupra organismului, un geniu particular (caracteristici distinctive, originale), tot aşa cum fiecare medicament, experimentat pe omul sănătos, manifestă proprietăţile sale individuale.

     Medicul homeopat trebuie să cunoască bine această noţiune de cauză morbidă, de simptome patologice şi de reacţii medicamentoase asupra omului sănătos, pentru a fi capabil să le facă să dispară la bolnavi, potrivit unor principii fixe şi sigure. Încă odată, medicul trebuie să cunoască perfect simptomele bolilor (în sens alopatic) pentru a demara studiul Materiei Medicale. Fiecare "miasmă" posedă o sosie corespunzătoare, în medicamentul său.