Definitia bolii, si prin ea si cea a bolnavului, diferã în homeopatie  de cea subînteleasã în alopatie. În homeopatie se percepe ceva anterior entitãtii bolii, spre deosebire de felul cum aceasta este definitã în mod obisnuit.  Metodologia sa porneste de la ceea ce este material, pentru a urca la imaterial, printr-un proces care ne permite sã urmãrim drumul parcurs de la începutul (imaterial) pânã la sfârsitul (material) bolii, într-o însiruire continuã de simptome. Legând efectul (cel material) de cauzã (cea imaterialã), acest proces ne permite sã stabilim originea problemei pe care trebuie sã o rezolvãm.

     Acest concept este cel care ne permite sã întelegem în profunzime semnificatia primului paragraf din Organon:

     "Prima, unica vocatie a medicului este sã redea sãnãtatea persoanelor bolnave, cea pe care o denumim vindecare."  (Organon § 1 )

     Astfel, centrul discutiei îl constitue semnificatia precisã si veritabilã a cuvântului "bolnav". Acesta este principiul, distinct si esential, pe baza cãruia medicul poate sã lucreze si sã se perfectioneze. Munca sa se bizuie pe legi stabilite si conduce la definirea a tot ceea ce constitue în fapt omul bolnav. Notiunea referitoare la ceea ce este intern, ceea ce este extern, notiunea de energie vitalã, conceptul de esentã elementarã, toate sunt necesare pentru a întelege o cauzã, si un raport între acea cauzã si efectele ei.

     Este vorba de o definitie a însãsi intimitãtii fiintei bolnave care este în joc, ca si a conceptului de neclintit cã subiectul este bolnav înainte de localizarea bolii. Acest punct este important pentru cã de interesul timpuriu al medicului pentru simptomul functional va depinde prevenirea stadiului urmãtor, cel lezional.

     Omul este "anterior" organelor sale si evolutia bolii - si deci a procesului de vindecare - porneste de la fiinta sa si nu în sens contrar. Ceva, prealabil alterãrii tesuturilor, a fost dereglat. Acest ceva dispare odatã cu moartea, atunci când rãmâne doar invelisul fizic, material, somatic. 

     Omul simte, gustã, vede, aude, gândeste si trãieste; el vrea, doreste si întelege. În consecintã, ceea ce dispare la moarte este reprezentat de ceea ce numim "viatã": vointã si întelegere. Medicul trebuie, înainte de toate, sã tinã cont de acel ceva, si pe acesta trebuie sã se bizuie El este elementul primordial în raport cu corpul.

     Combinatia acestor facultãti constituie omul. Omul sãnãtos este produsul functionãrii coordonate a vointei si inteligentei si el este gãzduit în corpul sãu material.

     Unica datorie a medicului este de a vindeca bolnavul, deci nu rezultatele bolii ci boala însãsi, dar pentru aceasta trebuie restabilitã ordinea din interiorul economiei, altfel spus, restituitã armonia dintre vointã si ratiune. La origine existã tulburãri centrale ale cãror actiuni dereglate încep dinãuntru înafarã, din centru la periferie si sfârsesc prin a se materializa în diverse alteratii patologice în tesuturi. Microbii nu sunt decât consecintele bolilor si fac parte din procesul material al bolii.

     Cu cât medicul se îndârjeste sã se cantoneze la numele unei boli (în sensul alopatic al termenului), cu atât cercetarea remediului riscã sã fie tot mai încâlcitã. În astfel de rationamente, de fapt, mintea sa se agatã mai degrabã de rezultatele bolii, decât de cauza lor primordialã. El nu vede acea imagine exprimatã prin simptome. În fata unei alterãri tisulare oarecare, denumitã în mod comun boalã, el de fapt face stânga-n-prejur, întorcând cursul vietii pentru a alerga sã regãseascã doar o verigã a lantului simptomatologic, înainte de a putea stabili o prescriptie rationalã.

      A prescrie pe baza rezultatelor patologice nu reuseste dacât sã adaoge modificãri în rezultatele stãrii morbide a pacientului, dar nicidecum în cea a bolii consideratã în ansamblul ei, dacã nu chiar sã ducã la precipitarea evolutiei acesteia.

     Se pot observa caracteristici si originalitãti (ciudãtenii) care se dezvoltã ereditar într-un mare numãr de familii. Prin simptome subiective mai întâi, si mai târziu, obiective, se exprimã, la debut, stadiul initial al oricãrei stãri morbide, si nu este rar ca întrega familie sã aibã nevoie de acelasi medicament (dacã nu, mãcar înrudit cu acesta). Dar în timp ce, la unul dintre membrii acestei familii, evolutia patologicã va evolua progresiv într-un sens, la un altul, ea se va termina într-un alt sens. Este extrem de important de a întelege bine aceastã conditie fundamentalã, bazã a afectiunilor morbide ale speciei umane. Fãrã aceastã cunoastere, va fi imposibil sã întelegem bolile acute ce vor fi abordate ulterior. 

     Este destul de curentã constatarea cã existã persoane sensibile la anumite influente precise, în timp ce altele nu reactioneazã deloc. O epidemie se abate asupra unei zone: numai un anumit numãr de indivizi vor fi atinsi. Dece oare unii sunt atinsi, dece ceilalti sunt crutati ? Aceste întrebãri trebuie rezolvate în lumina metodologiei homeopatice. Omul bolnav va cãdea bolnav în orice împrejurare, spre deosebire de omul sãnãtos. Bineînteles, medicul trebuie sã îndepãrteze cauzele ocazionale (locuinte nesãnãtoase, apã, alimentatie...). Dar prioritatea sa este, înainte de toate, aceea de a cãuta simptomele bolii, pânã când gãseste remediul similar care le acoperã. Acest remediu este stãpânul situatiei, pentru cã poate produce la omul sãnãtos simptome asemãnãtoare. El este deci si cel care va restabili "ordinea" în economie, cea care cuprinde în acelasi timp facultãtile morale si mentale ale oricãrui individ, si care, datoritã acestui fapt, va vindeca pacientul.

     Bolile pot fi studiate prin cercetarea dovezilor desprinse în urma experimentelor medicamentoase fãcute pe organisme sãnãtoase. Simptomele mentale au fost dintotdeauna considerate ca fiind cele mai importante, atât cele manifestate în cursul unei boli cât si cele produse de un medicament. Toate medicamentele experimentate afecteazã mai întâi psihicul, adicã moralul si mentalul, apoi, pornind de aici, cuceresc fizicul. Toate remediile actioneazã primitiv asupra mentalului si sensibilitãtii individului, si, numai în ultimã instantã, asupra celorlalte functii si tesuturilor. Remediile trebuie sã fie studiate de aceastã manierã pentru a fi utilizate în mod optim: tocmai pe acestã bazã se bizuie Materia Medicalã.

     Trebuie deci sã se studieze boala comparând de o manierã extrem de minutioasã simptomele morbide cu simptomele medicamentoase. Simptome terminale, functionale, senzoriale, si mentale: toate au utilitatea lor, si niciunul din ele nu trebuie sã fie neglijat sau ignorat. 

     Perceptia si întelegerea notiunii de boalã la om, sunt paralele cu cele ale bolii pe care materia medicalã ne-o dezvãluie. În aceiasi manierã în care ajungem sã discernem natura unei boli într-o fizionomie medicamentoasã, trebuie sã ajungem sã putem discerne si natura bolii la o fiintã umanã.