|
Cu
toate că suntem în drept să considerăm homeopatia ca o ştiinţă foarte
avansată, adevărurile sale nu sunt cu adevărat decât doar parţial cunoscute.
Adevărul, în sensul absolut al termenului, râmâne ipotetic, ştiinţa aparţine
omului. Când homeopatia va lăsa şi ea în urma ei, secole,
tinerele generaţii care vor fi crescut sub egida ei şi în ştiinţă,
observând-o şi practicând-o, vor forma succesori care-şi vor fi
pus la punct cunoştinţe pe care noi nu le posedăm astăzi. Toate problemele pe care ea le
pune, vor apare mai clare şi se vor ameliora pe măsura schimbului de idei şi
dezvoltării armonioase a gândirii umane. Cu cât ne vom apropia mai mult unii
de alţii, cu atât aceasta va fi benefică, dacă evoluţia se face intr-un
acelaşi ideal de gândire.
Este
cu adevărat excepţional faptul că, printre patogeneziile remediilor noastre, noi
nu vom regăsi unul care să corespundă trăsăturilor caracteristice ale
subiectului. Pentru a descoperi remediul într-un labirint simptomatic,
debutanţii sunt forţamente obligaţi să recurgă intens la repertorii, în special
în cazurile complicate. Există însă un lucru pe care ne putem baza, şi anume
fizionomia morbidă a pacientului, reprezentată de totalitatea semnelor sale
caracteristice şi individuale. Această fizionomie se simplifică şi devine mai
puţin dificilă de înţeles pe măsură ce un remediu este prescris cu
conştiinciozitate. După ce a fost urmărită toată dezvoltarea acţiunii sale, se
poate prescrie un altul corespunzător imaginii restante.
În cazurile cele
mai dificile, după ani de urmărire, cazul clinic începe să
piardă progresiv din ponderea imaginii complexităţii lui, ne dăm
seama că simptomele, în loc să se încâlcească, apar din contră
mai bine definite, mai frapante şi că ele devin mai clare şi mai
lesne de înţeles.
Se
întâmplă adesea, chiar lucrând conştiincios şi cu mare
perseverenţă, că după ce s-au dat succesiv mai multe remedii,
ameliorarea să fie doar parţială. Bolnavul încetează un
timp să se mai consulte pentru a reveni după aceea. În asemenea
cazuri, se poate observa că timpul a avut folosul lui, că reculul
respectiv a permis să se vadă totul mai clar, să permită mai
bine descoperirea simptomelor salutare şi astfel să poată face să
progreseze mai rapid cazul respectiv. Şi ceea ce este în plus, în
astfel de caz, bolnavul revine cu un aer mult mai răbdător şi
cooperant, element aproape mai util medicului, de această dată,decât
bolnavului. Încrederea bolnavului ajută medicul să găsească
remediul cel bun, mintea lui lucrează mai bine când se simte înţeles.
Încrederea bolnavului stimulează şi contrubue la ascuţirea
inteligenţei sale.
În cazurile
alternante sau manifestate fragmentar, prescripţia unui remediu după
simptome locale sau regionale nu fac decât să mascheze lucrurile şi să
întârzie vindecarea, sau chiar să agraveze bolnavul. Cu cât se prescrie,
pornind mai mult, de la simptomele locale şi regionale, cu atât scad
şansele de a vindeca un bolnav. Toate prescripţiile parcelare nu fac
decât să "fixeze" starea constituţională pe
pacient, adică să răpească remediului de fond posibilitatea
de a degaja diateza cronică de care suferă. Singur remediul de fond va
putea restabili ordinea în economia organismului. Chiar şi dacă,
pentru a face aşa ceva, el va provoca manifestări furtunoase pe care
medicul va trebui să le surmonteze şi să le explice pacientului.
Afecţiunile
incurabile sunt, bine înţeles, cauze de îngrijorare pentru toţi
medicii. Dar un homeopat trebuie să ştie că în fază
terminală utilizarea de opiacee trebuie cântărită cu mare grijă.
Ele anulează toate reacţiile organismului şi fac deci mai grea căutarea
simptomelor caracteristice ale pacientului. Există totdeuna în materia
medicală un remediu pentru alinarea suferinţelor cauzate de bolile
grave şi homeopatia o poate face în toate cazurile. De fiecare dată,
este vorba de imaginea momentului, cea pe care trebuie să o reţinem,
şi căreia remediul trebuie să-i corespundă. Căutarea
simptomelor celor mai personale este de mare miză. Dacă este încă
posibil să fie descoperite, simptomele ne-patognomonice vor ghida prescripţia,
pentru că ele rezultă, mai bine decât orice altceva, de la pacient-însuşi.
Tratamentele
intempestive, de fapt inutile şi regretabile, cele pentru "a face totuşi
ceva" la patul muribundului, produc destule frământări
şi chinuri. Este vorba de a aduce pacea şi serenitatea, ceea ce pot să
facă remediile homeopatice judicios prescrise. Eutanasia artificială
este condamnată de lege. Homeopatia poate procura, chiar înainte de moarte,
o reală pace şi linişte.
Niciun medic n-ar
dori să folosească un narcotic dacă ar cunoaşte o metodă
mai bună şi un remediu care să prezinte aceleaşi avantaje fără
a avea în schimb vre-un inconvenient. Chiar în ultimele momente de viaţă,
să nu se evite manifestarea întregii abilităţi
profesionale de care se poate da dovadă, pentru a aduce calmul sufletului
şi corpului prin mijloacele noastre terapeutice, fără a ne îndepărta
deloc de la litera de lege a homeopatiei.
- SFÂRŞIT
-
|
