DESPRE DRAGOSTE  (predica Părintelui Preot Dr. Valer Irimia)

Omul trebue să aibă nu numai dorinţă şi ştiinţă ci şi dragoste întru ceea ce face  dacă vrea să-şi desăvârşească viaţa socială şi profesională cu adevărat.

Copilul creşte, învaţă, munceşte şi ajunge adult. Adultul învaţă în continuare, munceşte şi creiază bunuri, ajungând mai performant, mai util, sfătuind şi pe alţii şi ajutându-şi aproapele. Credinţa le dă tuturora nădejde şi putere. Ajuns departe, omul înţelept îşi dă adesea seama că „ajunsul său" nu este deplin dacă a fost sau este lipsit de liantul şi aureola divină, care este dragostea.

Sf. Apostol Pavel scrie: 

„ Şi de-aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (Către Corinteni, 13,2)

Pentru că, stimaţi prieteni şi colegi, de orice vârstă:

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte....nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte rău...nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă...” (Idem, 13,4-7).

De aceea omul se ridică prin credinţă, nădejde şi dragoste „... iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Ibidem, 13, 13)

Să ne referim acum şi la SMERENIE ...

Iată ce spunea Părintele Sofian:

"Există două smerenii, precum si două mândrii.

Cea dintâi mândrie este când cineva dispretuieste pe aproapele său, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decât el. În cazul în care va continua cu acest dispret si, dacă nu se va trezi repede si nu se va sârgui să scape de o asemenea patimă, va veni încetul cu încetul si a doua mândrie prin care omul se trufeste si se împotriveste lui Dumnezeu si pune pe seama sa isprăvile săvârsite, nu pe seama lui Dumnezeu Care ne spune: ''Fără Mine nu puteti face nimic".

Sunt, de asemenea, si două smerenii. Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele său mai întelept decât sine si întrecându-l pe el în toate; a se socoti pe sine mai prejos decât toti. Ce greu este acest lucru: a renunta la orgoliul nostru, la mândria noastră si a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte pretios înaintea lui Dumnezeu. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârsită a sfintilor. Aceasta se naste în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeiesti.

În sfânta Sa smerenie, smerenie plină de dragoste, Domnul nostru Iisus Hristos ne iartă, ne rabdă si continuă să ne iubească; asa cum a iertat pe ucigasii Săi de pe cruce. Pe El să-L rugăm, din adâncul inimilor, ca să stingă răutatea si mândria din sufletele noastre si să aprindă în noi candela sfintei Sale smerenii plină de dumnezeiască dragoste. "

(va urma)